F.T.

Lucrători de la secţiile de investigații criminale, ordine publică și rutieră din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au derulat ieri dimineaţă o razie de amploare pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publiceă, precum și pentru combaterea faptelor ilegale, în mai multe cartiere din Ploiești, precum și în localități din județ.
Potrivit unui comunicat al IJ Prahova, polițiștii Secției nr.1 urmau să pună în executare 16 mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de săvârșirea mai multor fapte comise cu violență. Erau vizate 13 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, care, în cursul lunii septembrie, ar fi săvârșit infracțiuni precum tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și distrugere.
La acţiunea amintită au participat şi polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai Serviciului Rutier, precum şi ai Serviciului Criminalistic.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. În urma raziilor, care au avut loc în Ploiești și în comunele Păulești și Tîrgșoru Vechi, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și distrugere, 16 persoane, cu vârste între 18 și 45 de ani, au fost conduse la sediul unității, în vederea audierii.

«Din cercetări – spun reprezentanţii IPJ Prahova într-un al doilea comunicat de presă – a reieșit faptul că, în noaptea de 20 spre 21 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, membrii a două familii din Ploiești s-ar fi întâlnit într-un parc din zona de Vest a municipiului, unde s-ar fi folosit de mai multe obiecte contondente (bâte, săbii, topoare, macete), dar și de arme de foc, în scopul intimidării reciproce, totodată distrugând caroseria unui autoturism, astfel tulburând grav ordinea și liniștea publice .
De asemenea, la data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 06.00, membri ai acelorași familii s-ar fi întâlnit în zona centrală a municipiului Ploiești, unde, cu ajutorul obiectelor contondente, ar fi distrus caroseria unui alt autoturism. Au fost ridicate mai multe telefoane mobile, 4 pistoale neletale supuse autorizării și un pistol de tip air soft, mai multe cuțite, macete, săbii, topoare, dar și alte obiecte folosite la activitatea infracțională».