N. D.

Conform reprezentanților municipalității, la Ploiești se va construi primul bloc de locuințe ANL destinat specialiștilor din Sănătate, acest proiect primind, acum două zile, aviz favorabil de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. ”În cadrul ședinței tehnice pregătitoare a Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, proiectul “Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, Județul Prahova, municipiul Ploiești, str. Cosminele nr. 11A, specialiști din Sănătate“ a primit aviz favorabil. Proiectul este derulat de Municipiul Ploiești prin Programul guvernamental pentru construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în conformitate cu prevederile Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, au anunțat reprezentanții Primăriei Ploiești. Proiectul vizează construirea unui bloc de locuințe colective, cu regim de înălțime P+3E, cu 24 de unități locative.