N. Dumitrescu

Rămase la același cuantum din anul 2018, biletele și abonamentele pentru mijloacele de transport în comun din Ploiești se vor scumpi, un proiect de hotărâre ce urmează să fie supus dezbaterii și votului într-o viitoare ședință a legislativului local fiind deja supus dezbaterii publice. Potrivit proiectului de hotărâre menționat, sunt propuse următoarele tarife pentru legitimațiile de călătorie eliberate de către TCE Ploiești: bilet pentru o călătorie 3,50 lei; bilet de suprataxă 35 de lei; bilet prin SMS 3,5 lei, la care se adaugă și costul transmiterii mesajului; bilet nenominal pe toate liniile pentru o singură zi 10 lei; abonament pentru 7 zile pentru o singură linie 30 lei; abonament pentru 7 zile pentru două linii 35 de lei; abonament pentru 7 zile pe toate liniile 40 de lei; abonament lunar pentru o singură linie 80 de lei; abonament lunar pentru două linii 80 de lei; abonament pentru două linii 100 de lei; abonament lunar pentru toate liniile 110 lei; abonament lunar nenominal pentru agenți economici pentru toate liniile 194 lei; abonament pe toatel liniile, valabil 3 luni 300 lei; abonament pentru toate liniile, valabil 6 luni 550 lei; abonament pe toate liniile, valabil un an 1000 lei, în condițiile în care tarifele aflate acum în vigoare sunt: bilet pentru o singură călătorie 2,5 lei; legitimație pentru o singură zi pe toate liniile 6 lei; bilet de suprataxă 25 lei; abonament lunar pe o linie urbană 85 lei; abonament lunar pentru două linii urbane 110 lei; abonament lunar pentru toate liniile urbane 122 lei; abonament lunar nenominal pentru agenții economici 194 lei; abonament lunar săptămânal: pentru o linie urbană 20 lei; pentru două linii urbane 25 lei, iar pe toate liniile 28 lei. După cum se menționează în expunerea de motive ce însoțește proiectul de hotărâre, propunerea de majorare a tarifelor biletelor și abonamentelor pentru călătoria cu mijloacele de transport în comun din Ploiești a plecat, cităm, de la misiunea de audit a Camerei de Conturi Prahova, ”în urma căreia a fost întocmit Raportul de audit în perioada 2022-2013 la TCE Ploiești, care a constatat nepunerea în aplicare a prevederilor legale și contractuale cu privire la ajustarea și modificarea tarifelor de călătorie conform raportului de specialitate al TCE Ploiești din data de 19.12.2024, de la ultima propunere de stabilire a tarifelor, 27.09.2018, indicele de consum înregistrând creșteri la servicii, conform INS, între octombrie 2018 – noiembrie 2024, de 146,12%”.