Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, conduce delegația României într-o vizită în Statele Unite. Ministrul participă la Reuniunea de primăvară a Grupului Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional și va lua parte la discuții găzduite la Casa Albă.
„Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, conduce delegația României în cadrul unei noi vizite de lucru în Washington DC – Statele Unite ale Americii, în perioada 14-20 aprilie 2026. Obiectivul central al vizitei este consolidarea parteneriatului cu SUA, a poziției macroeconomice a României pe piețele internaționale și participarea la Reuniunea de primăvară a Grupului Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional (FMI)”, se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Finanțelor, potrivit Mediafax.
În cadrul reuniunii, ministrul Nazare va avea întâlniri cu oficiali ai administrației americane precum reprezentanți ai Casei Albe, Departamentului de Comerț și ai Trezoreriei.
De asemenea, sunt programate discuții cu instituții financiare precum Development Finance Corporation și US Exim Bank.
Alexandru Nazare se va întâlni și cu reprezentanți ai unor instituții financiare internaționale, printre care International Finance Corporation, Agenția Multilaterală de Garantare a Investițiilor și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
„Acestea vizează stadiul portofoliului de proiecte derulate în România, oportunități de finanțare și asistență tehnică, precum și consolidarea parteneriatelor”, se mai arată în comunicat.
În plus, cu ocazia deplasării, ministrul Nazare va face și un turneu de promovare la Washington D.C. și New York, unde ministrul va avea întâlniri cu investitori internaționali și agenții de rating.
„Aceste discuții sunt dedicate prezentării situației macroeconomice a României, a măsurilor de consolidare fiscală, precum și a strategiei de administrare a datoriei publice”, notează comunicatul.
„Vizita reflectă angajamentul Ministerului Finanțelor de a consolida cooperarea cu instituțiile financiare internaționale și de a susține poziționarea României pe piețele globale, în sprijinul stabilității macroeconomice și al finanțării sustenabile a economiei”, se arată în încheierea comunicatului de presă.
Acasă Actualitate Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, participă la reuniunea de primăvară a Grupului Băncii...















