N. D.
Printre proiectele aprobate recent în Consiliul Local Ploiești se regăsește și acela care vizează noul cost mediu lunar de întreținere pentru persoanele vârstnice îngrijite în Căminul de Bătrâni pe anul 2026, în cuantum de 8.869,05 lei. În acest context, a fost aprobată și contribuţia lunară de întreţinere a unei persoane vârstnice îngrijită în căminul menționat, respectiv: pentru persoane independente 2.500 lei/beneficiar; pentru persoane semidependente 3.000 lei/beneficiar, iar pentru persoane dependente 3.500 lei/beneficiar, fiind stabilită, totodată, și modalitatea de plată a contribuţiei lunare de întreţinere. Astfel, așa cum se precizează în textul hotărârii ”Persoanele vârstnice beneficiare ale serviciilor oferite de către Căminul de bătrâni, care dispun de venituri proprii, vor datora o contribuţie lunară în valoare de 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a se depăși costul mediu lunar de întreținere aprobat prin această hotărâre; diferenţa până la concurenţa valorii integrale a contribuţiei de întreţinere se va plăti de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în Căminul de Bătrâni, dacă realizează un venit lunar pe membru de familie în cuantum mai mare decât valoarea netă a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit potrivit legii. Dacă persoana vârstnică nu are venituri, susţinătorii legali pot acoperi integral din venituri proprii contribuţia lunară. Persoanele vârstnice care nu au venituri și nici susţinători legali nu datorează contribuţia de întreţinere, aceasta fiind asigurată din bugetul local. Centrul asigură condiţii corespunzătoare de găzduire şi de hrană, îngrijiri medicale şi recuperare a persoanelor care au împlinit vârsta legală de pensionare, în special vârstnicilor care nu au locuinţă și posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii, precum și celor ale căror venituri nu sunt suficiente pentru a se gospodări sau interna în alte centre”. Reamintim faptul că, la Ploiești, Căminul de Bătrâni este organizat și funcționează în cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare (ASSC) Ploiești, care este furnizor de servicii sociale acreditat, fiind situat pe strada Cosminele. Căminul dispune de un număr de 24 de locuri permanente, din care 4 locuri sunt alocate persoanelor vârstnice cu dizabilități. Pentru a beneficia de serviciile acestui cămin, persoanele vârstnice trebuie să se încadreze în următoarele situații: au domiciliul stabil în Ploiești; sunt persoane vârstnice; nu au familie sau nu se află în întreținerea unei/unor persoane; nu au locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor proprii; nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; nu se pot gospodări singure sau necesită îngrijire specializată care poate fi asigurată de personalul căminului; se află în imposibilitatea de a-şi asigura cerințele socio-medicale din cauza bolii ori a stării fizice sau psihice. Serviciile oferite în cadrul acestei instituții sunt următoarele: găzduire; îngrijire; servicii de asistență medicală, de recuperare și reabilitare, dar și servicii de sprijin în vederea integrării/reintegrării sociale și familiale.















