Marian Dima

România – Finlanda 2-0 (1-0)

Stadion: “Ilie oană”. Spectatori: circa 14.000. Au marcat: Manea (37), Deac (61)
România: Tătărușanu (87 Lobonţ) – Manea, Săpunaru (cpt) (Toșca 56′), Bălașa, Bancu – Anton, Stoian – Deac (Man 64′), Mitriță ( Grozav 80′), Budescu (Chipciu 56′) – Băluță (Pușcaș 62′). Antrenor: Cosmin Contra
Finlandq: Hradecky – Toivomaki, Toivio, Vaisinen, Pirinen (63 Uronen) – Lod, Lam (Kamara 58), Sparv (cpt.), Taylor (Vayrynen 77′)- Skrabb (56 Soiri), Sadik. Antrenor: Markku Kanerva
Arbitru: R. Harvey (Irlanda)

Reprezentativa României a învins cu 2-0 Finlanda, într-un meci găzduit de arena “Ilie Oană, într-o atmosferă frumoasă,– stadionul fiind aproape plin, un eveniment cu totul special pentru fotbalul românesc, marcat de retragerea lui Bogdan Lobonț. Şi, de ce nu, un moment special, acela în care, pe stadionul din Ploieşti a ajuns… “The Special One” – Jose MourinhoMourinho, antrenorul lui Manchester United fiind invitatul fraţilor Becali în România, el neratând şansa de a vedea un meci internaţional şi de a deveni principal “ţintă” a fanilor aflaţi în zona lojelor, care au vânat o fotografie cu fostul căştigător de Champions League.
Pregătiți din 2016 de Markku Kanerva, finlandezii veneau la Ploiești după o serie pozitivă, ultima lor înfrângere datând cu un an în urma meciului de marţi. Oaspeţii au fost însă… “mieluşei”, nu lei, la Ploieşti, unde România a încheiat cu o victorie ultima partidă amicală înainte de debutul în Liga Națiunilor. Golurile meciului au fost înscrise de Cristian Manea (37) și Ciprian Deac (61), iar finalul partidei a fost unul special, în ultimele minute poarta României fiind apărată de Bogdan Lobonț, care și-a încheiat cariera de fotbalist la Ploieşti, ridicat pe braţe de colegi şi aplaudat de aproape 15.000 de oameni.

Budescu

Naţionala rămâne pe „Ilie Oană”

Ieri, Federația Română de Fotbal a informat forul continental despre arenele care vor găzdui primele două partide de pe teren propriu din nou competiție UEFA, care va începe în această toamnă.
Astfel, tricolorii vor debuta în noua competiție UEFA contra Muntenegrului, pe 7 septembrie, tot la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”. Această partidă se va disputa fără spectatori, ca urmare a unor sancțiuni primite pe durata preliminariilor EURO 2016.
Cel de-al doilea joc de pe teren propriu din Liga Națiunilor va fi contra echipei naționale a Serbiei, pe 14 octombrie, iar această partidă va fi găzduită de Arena Națională.
Reprezentativa României va debuta în toamnă în Liga Naţiunilor, noua competiţie UEFA. Programul meciurilor este următorul:
7 septembrie: România – Muntenegru (stadion „Ilie Oană”, Ploiești), Lituania – Serbia (ora 21:45)
10 septembrie: Serbia – România, Muntenegru – Lituania (ora 21:45)
11 octombrie: Lituania – România, Muntenegru – Serbia (ora 21:45)
14 octombrie: România – Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45)
17 noiembrie: Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45)
20 noiembrie: Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45).