• O alarmă falsă a pus pe jar reprezentanţii DSVSA, la sfârșitul săptămânii trecute

Violeta Stoica

Stare de alertă preventivă, așa ar putea fi denumită situația în care se află, în această perioadă, autoritățile județene și, în special, reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova.
Deși în județul Prahova nu există niciun focar de pestă porcină africană, prefectul Mădălina Lupea și Mihai Terecoasă, directorul DSVSA Prahova, au avut nenumărate întâlniri cu primarii, cu autoritățile implicate în aplicarea planului de măsuri privind reducerea riscului de apariție a PPA în gospodăriile populației sau în exploatațiile de suine, dar și cu gestionarii fondurilor de vânătoare pentru a transmite “informațiile complete și corecte” referitoare la acest virus ucigaș. Astăzi, va avea loc chiar și o simulare a unei intervenții în cazul apariției într-o localitate prahoveană a virusului pestei porcine africane.
La finalul săptămânii trecute, apariția unui cadavru parțial tranșat al unui porc pe marginea unui drum din județ i-a pus pe jar reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova, care au fost anunțați despre prezența animalului mort pe raza comunei Ariceștii Rahtivani. Din fericire, totul a fost doar o alarmă falsă, potrivit autorităților prahovene.

 

La nivelul județului Prahova, până acum nu a existat nici măcar o suspiciune de îmbolnăvire a vreunui porc de pestă porcină africană, după cum a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, prefectul de Prahova Mădălina Lupea, care a dorit să îi asigure pe locuitorii județului Prahova că toate măsurile luate de autorități până în prezent sunt măsuri de prevenire a răspândirii acestui virus și, din fericire, nu de combatere a bolii care a făcut ravagii în alte județe ale țării.
Cu toate acestea, autoritățile județene sunt în gardă, pentru a preîntâmpina orice eventuală problemă creată de pesta porcină africană și fac apel, în primul rând, la populație pentru a anunța medicul veterinar în cazul apariției celor mai mici semne de boală la porcii crescuți 3-bîn gospodărie, pentru că doar o acțiune cât mai rapidă va putea să reducă la minimum extinderea virusului pestei porcine africane.
Exploatațiile de porci din Prahova, șase la număr, au puține exemplare de suine, cea mai mare fiind la Gherghița, cu 11.000 de animale, iar celelalte cinci fiind mult mai reduse ca dimensiune. Aici – potrivit declarațiilor directorului executiv al DSVSA Prahova, Mihai Terecoasă – sunt instituite măsurile de biosecuritate pentru a nu exista riscul de pătrundere în incinta fermelor respective a unor persoane sau alte surse eventual purtătoare ale virusului pestei porcine africane, prin decontaminarea tuturor angajaților la intrarea în serviciu sau prin interzicerea intrării persoanelor străine în ferme.
Pe de altă parte, însă, zilele acestea, în România se află o echipă de specialiști francezi care va analiza, în colaborare cu colegii lor români, și varianta nou apărută potrivit căreia o altă posibilitate de transmitere a pestei porcine africane pe suprafețe atât de mari și într-un timp atât de scurt să fi fost insectele hematofage (cum ar fi muștele sau țânțarii).

• Stânele – verificate la… porci

Printre verificările efectuate de reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor s-a aflat și controlul realizat la 36 de stâne aflate în zona de sud a județului Prahova, la patru dintre acestea fiind descoperite 19 suine, dintre care 11 fără crotalii și opt cu crotalii. Pentru porcii neînregistrați găsiți la cele patru stâne, s-au dat trei sancțiuni contravenționale a câte 720 de lei și un avertisment.
Localitățile în care au fost controlate stânele sunt Balta Doamnei, Gherghița, Olari, Drăgănești, Dumbrava, Ciorani, Sălciile, Fulga, Boldești Grădistea și Colceag. Verificările la stâne au fost făcute având în vedere că, în unele situații, porcii crescuți pe lângă stâne sunt lăsați liberi și pot avea contact cu porcii mistreți.
Nici la populația de mistreți nu au fost până acum semnalate cazuri de animale moarte descoperite pe fondurile de vânătoare. Pe de altă parte, însă, din cei 1600 de porci mistreți trecuți pe “lista neagră” a gestionarilor fondurilor cinegetice din Prahova, doar aproximativ 200 au fost împușcați de către vânători, în condițiile în care efectivele acestor sălbăticiuni sunt de trei ori mai mari decât cele optime. Tocmai acest număr foarte mare de mistreți a condus la situația ca și în Prahova să aibă loc accidente de circulație cu victime… porci sălbatici. Chiar pe DN1 s-au înregistrat astfel de incidente, în ultima perioadă fiind victime ale mașinilor din trafic doi porci mistreți – unul la Paralela 45 și un altul, în urmă cu câteva zile, la Bănești.

• O alarmă falsă a pus pe jar reprezentanţii DSVSA, la sfârșitul săptămânii trecute

3-aO situație care a pus pe jar autoritățile a avut loc, la finalul săptămânii trecute, când un locuitor din comuna Ariceștii Rahtivani a anunțat că la marginea unui drum se află un porc mort.
Reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova s-au prezentat la fața locului pentru a vedea care este situația și au descoperit că pe drumul care face legătura între Buda și Nedelea se afla un porc domestic, parțial tranșat, care a fost ridicat pentru a se verifica dacă prezintă semne de boală. Din fericire, analizele au stabilit că porcul nu fusese bolnav, și se presupune că a fost furat și tranșat pentru a fi consumat, dat fiind că îi fuseseră tăiate pulpele din spate…