Aseară și-a reluat pregătirile și CSO Plopeni, formația pregătită de Daniel Dumitrache având șanse minime de a mai accede în play-off, motiv pentru care, deocamdată, factorii de decizie sunt ”rezervați” cu privire la transferuri și cheltuieli.
Față de lotul cu care s-a terminat sezonul, apărătorul Andrei Lobonț este pe cale de a părăsi echipa plopenară, acesta primind acordul de a ”da probe” la divizionara secundă CSM Reșița. În proces cu tatăl său, mult mai celebrul Bogdan Lobonț, Andrei are ”poarta deschisă” la Plopeni, dacă nu va reuși să facă pasul spre eșalonul superior, la fel ca și un alt jucător din lotul lui Dumitrache, Liviu Radu – care susține probe la Progresul Spartac.
Este sigură despărțirea de Leo Preda, care merge la CS Păulești, de asemenea, Marinache și Ștefan Niță fiind în discuție pentru a pleca la alte echipe unde să beneficieze de șanse mai multe pentru a juca.
Luna viitoare, între 19 și 24 februarie, CSO Plopeni va merge în obișnuitul cantonament montan, la Predeal.