• Zeci de candidaţi au obþinut medii între 1 şi 2!
• Peste 600 de absolvenţi nici nu s-au prezentat la susţinerea celor douã probe

Nicoleta Dumitrescu

 

Primele rezultate obţinute la Evaluarea Naţională 2020 au fost publicate ieri, înregistrându-se din acest punct de vedere o premieră, care continuă cumva condiţiile speciale în care s-a derulat acest examen. După ce generaţia care a absolvit în acest an clasa a VIII-a a fost nevoită să susţină probele în condiţii de distanţare şi termoscanare impuse de pandemie, şi rezultatele au fost publicate pentru prima dată cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaţilor, pentru a se respecta Regulamentul privind protecția datelor. Ca la orice examen, şi în Prahova au fost mari emoţiile celor peste 6.400 de candidaţi şi ale părinţilor acestora în aşteptarea rezultatelor. Iar pentru 12 candidaţi care au reuşit să obţină media maximă – 10.00 – emoţia s-a transformat firesc în bucurie. La fel şi pentru următorii 13 candidaţi de pe listă, care au obţinut media 9,95. Pentru amatorii de statistici, mai notăm că niciun elev nu a obţinut, de exemplu, fix media 5.00 sau 6.00. În schimb, 49 de elevi au medii sub 2.00, iar patru candidaţi au reuşit „performanţa” de a nu trece de media… 1.00, aceeaşi notă fiind trecută în dreptul fiecăreia dintre cele două probe susţinute săptămâna trecută. 

rezultate evaluare nationala 1În Prahova, peste 6.400 de elevi de clasa a VIII-a au fost, săptămâna trecută, în focul examenelor pentru Evaluarea Naţională, potrivit datelor oficiale, la proba scrisă de Limbă şi literatură română lipsind 316 candidaţi, iar de la matematică – 331. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, transmis ieri, situația statistică generală arată că dintre cei 6.401 de candidați prezenți, 5.122 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 80,01%. Dintre aceștia, 12 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece), fiind vorba despre patru elevi de la Şcoala Gimnazială “Henri Mathias Berthelot” Ploieşti, trei elevi de la Colegiul Naţional “Al. I. Cuza” Ploieşti, doi elevi de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul “Ploieşti, câte un elev de la Şcoala Gimnazială Centrală Câmpina, Şcoala Gimnazială “Prof. Nicolae Simache” Ploieşti şi Liceul Teoretic din Filipeştii de Pădure. La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 un număr de 5.615 candidați (87,61%), iar 85 de candidați au primit nota zece. La proba de Matematică, 4.810 candidați (75,12 %) au primit note peste sau egale cu 5, iar 104 candidați au obținut nota 10. De adăugat faptul că, în ordinea descrescătoare a mediilor, 13 elevi prahoveni au obţinut media 9,95, alţi cinci candidaţi media 9,92, iar alţi cinci media 9,90. Trecând în revistă rezultatele afişate ieri, am observat că niciun candidat nu a reuşit să obţină media 5.00 sau 6.00 fix. În schimb, au fost două medii de 5,15, dar şi câte o medie de 5,25; 5.30; 5.60; 5.80; 5.85 şi 5.90. Din păcate, şi de această dată au fost înregistrate note şi medii foarte mici. Astfel, rezultatele afişate ieri au arătat că, după finalizarea a opt clase, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină decât media 2.00, iar alţi 49 de elevi s-au situat şi sub acest prag. Patru dintre ei – de la şcoli generale din Băicoi, Boldeşti-Scăeni, Şoimari şi Bucov – au înregistrat „performanţa” de a lua fix media… 1.00!
Cei nemulţumiţi de notele obţinute au putut depune contestații ieri, în intervalul orar 16:00 – 19:00, având această posibilitate inclusiv astăzi, între orele 8:00 – 12:00, documentele putând fi transmise și prin mijloace electronice. Pe lângă contestaţie, candidații completează, semnează și transmit și o declarație-tip în care menționează că au luat cunoștință de faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere, pentru candidații minori, declarația-tip fiind semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, un număr de 6 candidați vor susține Evaluarea Națională în etapa specială, începând cu data de 29 iunie 2020. De precizat că media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la Evaluarea Națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor. Conform calendarului admiterii la liceu din anul acesta, în perioada 2 – 6 iulie urmează să aibă loc completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, iar pe 10 iulie are loc comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat, conform procedurii stabilite de Comisia naţională de admitere.