– Domnule Muraru, in calitatea dv de Avocat al Poporului, va rugam sa ne spuneti care sunt cele mai frecvente plangeri pe care vi le adreseaza cetatenii tarii?
– Cele mai frecvente plangeri sunt legate de proprietate, in sensul castigarii imobilelor si a terenurilor de catre fostii proprietari, apoi cele privind pensiile – in care ni se semnaleaza calcularea necorespunzatoare a acestora sau chiar faptul ca nu sunt primite. De asemenea, avem numeroase plangeri privind justitia si autoritatile – locale sau centrale – sau care se refera la asigurarile de sanatate. Dar primim si scrisori prin care ni se sesizeaza aspecte privind drepturile persoanei, zona penitenciarelor, sau activitatea politiei.
– In ce masura interventiile Avocatului Poporului rezolva problemele cu care oamenii vi se adreseaza?
– Fireste, dorim ca toate nemultumirile oamenilor sa se rezolve, indiferent cine se ocupa de ele. Dar, de exemplu, in domeniul pensiilor, avem o legislatie nereusita – ca sa nu-i spun altfel, existenta mai multor case de pensii care lucreaza diferentiat generand diferente in modul de calcul al pensiilor. De asemenea, Avocatul Poporului nu se poate amesteca in Justitie, dar anumite plangeri referitoare la durata prea mare a unor procese, sau la comportamentul necorespunzator al judecatorilor si avocatilor, le putem promova adresandu-ne sefilor de tribunale ori chiar ministrului de resort. In ceea ce priveste plangerile care au ca obiect activitatea diferitelor autoritati, chiar daca rolul nostru este mai mic, putem clarifica problemele cu ajutorul unor experti care se pot deplasa la primarii – de exemplu – pentru a verifica dosare, documente, in scopul de a accelera procesele de reparare a prejudiciilor create oamenilor. Dar, pot mentiona si faptul ca in domeniul asigurarilor de sanatate, plecand de la plangerile cetatenilor, am inaintat un raport la Parlament, care a stat la baza revizuirii unor acte normative. Dupa cum si colaborarea buna cu Politia si cu penitenciarele ne permite sa rezolvam, sau cel putin sa clarificam, aspectele sesizate de oameni. De fapt, activitatea noastra cea mai importanta este sa promovam puncte de vedere in tot ceea ce inseamna un proces privind drepturile omului.
– Domnule Muraru, institutia Avocatul Poporului, in baza prerogativelor pe care i le confera legea, colaboreaza – ca sa spunem astfel – si cu Curtea Constitutionala a Romaniei. Ce ne puteti spune despre acest aspect al activitatii dv?
– Avocatul Poporului poate ataca legile care urmeaza a intra in vigoare numai in perioada dintre momentul votarii lor in Parlament si cel al promulgarii acestora de catre seful statului. Si la fel putem proceda si cu ordonantele de urgenta emise de catre Executiv, un exemplu fiind atat de controversata ordonanta privind suspendarea majorarii salariilor cadrelor didactice, pentru care raspunsul a fost favorabil oamenilor de la catedra.
– Multi cetateni sunt nemultumiti de modul in care li se rezolva problemele de catre autoritatile administratiei locale – primarii, prefectura. In acest context, care este rolul Avocatului Poporului?
– Si in acest domeniu avem o contributie importanta in rezolvarea problemelor cetatenilor, dar trebuie sa mentionez ca sunt si unele dificultati provocate de modul de lucru diferit al respectivelor autoritati. Noi intervenim si solicitam, nimic mai mult, decat sa se respecte legea, dar daca functionarul public intelege si rostul nostru – al Avocatului Poporului – si necazul oamenilor, atunci este bine! Dar ne lovim uneori de o anume opacitate la primarii, chiar si la prefecturi, astfel ca medierea noastra nu duce la niciun rezultat. Iar in astfel de situatii nu ne ramane decat sa indrumam oamenii sa se adreseze Justitiei !
A consemnat
Leon CHIRILA