Cu un ceremonial impresionant, danezii s-au despartit de ramasitele pamantesti ale imparatesei de Dagmar, devenita ulterior tarina Maria Feodorovna, dupa casatoria sa cu tarul Alexandru al III-lea al Rusiei. La ceremonia religioasa desfasurata la catedrala Roskilde, la vest de Copenhaga, au luat parte descendenti ai defunctei, dar si reprezentanti ai Casei regale daneze, in frunte cu regina Magrethe si printul Frederik.
Cunoscuta in Danemarca drept Imparateasa Dagmar, Maria Feodorovna era fiica regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.
Ea s-a convertit la ortodoxie la casatoria sa cu tarul Alexandru al III- lea. Tarina a reusit sa paraseasca Rusia sovietica in 1919, la doi ani dupa Revolutia din octombrie.
Fiul ei, tarul Nicolae al II-lea si alti membri ai familiei sale au fost executati in 1918 de regimul bolsevic, iar reinhumarea lor crestineasca in memorialul familiei Romanovilor a avut loc abia dupa 80 de ani.
Maria Feodorovna a murit in tara natala in 1928. Potrivit unui acord intervenit intre guvernele Danemarcei si Rusiei si in conformitate cu propriul testament, ramasitele pamantesti ale tarinei au fost reinhumate la Sankt Petersburg, acolo unde se afla depuse osemintele tuturor tarilor Rusiei, incepand cu Petru cel Mare.