Numarul de dosare pe care magistratii de la Sectia a-II-a Civila de contencios administrativ si fiscal din cadrul Curtii de Apel Ploiesti le-au avut de solutionat in primele noua luni ale acestui an s-a dublat, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2011. Celor 16 judecatori de la respectiva sectie le-au revenit spre solutionare un numar de 8.120 de dosare, fata de 4008 cate se inregistrasera la sfarsitul primelor noua luni ale anului trecut.
Potrivit reprezentantilor institutiei ploiestene, dublarea volumului de activitate a condus la cresterea incarcaturii de dosare pe judecator in perioada de noua luni mentionata la 820, fata de 558, cat a fost in intervalul de comparatie din 2011. In schimb, cum era si firesc, la Curtea de Apel Ploiesti a scazut operativitatea de solutionare a cauzelor – de la 71, 75%, in primele noua luni ale anului 2011, la 68,49 la suta in intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie 2012.
Potrivit precizarilor pe care ni le-a facut purtatorul de cuvant al Curtii de Apel Ploiesti, magistrat Cristina Georgescu, dublarea numarului dosarelor care au revenit spre judecare magistratilor de la Sectia a II-a Civila a instantei a fost cauzata, in principal, de cresterea numarului de cauze care au ca obiect restituirea taxei pe poluare.
Interlocutoarea noastra ne-a spus ca la Curtea de Apel Ploiesti, ca instanta de recurs, se judeca toate procesele solutionate, in prima instanta, la Tribunalele Prahova, Buzau si Dambovita – impotriva carora s-au aratat nemultumite unele dintre parti – petentul sau Directiile de Finante Publice din cele trei judete mentionate.
Potrivit magistratului Cristina Georgescu, dincolo de faptul ca, practic, magistratii sunt “sufocati” de afluxul acestor cauze, se mai poate vorbi si despre alte consecinte: in multe cazuri, statului i se imputa nu doar restituirea taxei pe poluare, ca urmare a pierderii proceselor cu soferii, dar si cheltuielile de judecata, iar uneori, inclusiv penalizarile pentru intarzierea restituirii banilor. De asemenea, si termenele de judecata sunt mai mari – un dosar inregistrat in luna octombrie a acestui an la Sectia a II- a Civila de contencios administrativ si fiscal, avand ca obiect taxa pe poluare, are un prim termen de judecata in luna mai a anului 2013 !
Fl. TANASESCU
Acasă PRAHOVA DE REVELION Dosarele privind restituirea taxei pe poluare i-au sufocat pe magistratii Curtii...