Ana M.

Impresionată de eforturile personalului medical care a salvat mai mulți tineri răniți în incendiul produs la Clubul Colectiv din București, pe 30 octombrie, Casa Regală a României a decis să îi decoreze pe salvatori. Astăzi, 17 decembrie 2015, la ora 15.00, în numele Majestăţii Sale Regele Mihai I se va conferi Crucea Casei Regale a României echipelor de medici și personal medical implicate în intervenția, tratamentul și transportul răniților din Clubul Colectiv – considerat cel mai grav incendiu produs în lume, în ultimii ani. Decorațiile regale vor fi oferite de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, la Palatul Elisabeta, potrivit unui comunicat de presă al Casei Regale.
La ceremonie vor lua parte Principele Radu, Principesa Maria, precum și reprezentanți ai instituțiilor statului. Vor fi prezenți la eveniment 200 de reprezentanți ai personalului instituțiilor publice din sistemul național de urgență și prim-ajutor calificat care au acordat asistență medicală victimelor tragediei din Capitală.
Crucea Casei Regale a României va fi conferită unor echipe de medici și personal medical ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Spitalului Clinic de Urgență București (Floreasca), Spitalului Universitar de Urgență București, Spitalului Clinic de Urgență ,,Prof. Dr. Bagdasar-Arseni”, Spitalului Universitar de Urgență „Elias”, Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila”, Spitalului Clinic de Urgență ,,Sf. Ioan” București, Spitalului Clinic de Urgență ,,Prof. Dr. Agripa Ionescu”, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ,,Grigore Alexandrescu”, Spitalului de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne ,,Dimitrie Gerota”, Spitalului Clinic ,,Colțea”, Spitalului Clinic de Urgență ,,Sf. Pantelimon”, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ,,Marie Curie”, Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Forțelor Aeriene Române, Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, Maternității Bucur și Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri. În urma incendiului de la Clubul Colectiv din Capitală, peste 100 de persoane au fost rănite, iar 62 au decedat – printre care s-au regăsit, din păcate, şi prahoveni – dintre care 27 de persoane au murit în incendiu, iar celelalte în spitalele din România și din străinătate. Potrivit Ministerului Sănătății în spitalele din București mai sunt internate 18 victime ale incendiului, dintre care un pacient în stare critică, iar în unităţile sanitare de peste hotare se află internați 22 de răniți din incendiul de la Colectiv, dintre care un cetățean german.