Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Iată cum arată echipa ideală a etapei a patra play-off și play-out:
PORTAR
David Lazar (FC Hermannstadt) – A avut șase intervenții, dintre care patru au fost în situații extrem de dificile.
FUNDAŞI
Dino Mikanovic (Universitatea Cluj) – Fără greșeală în defensivă și periculos de fiecare dată când a urcat în atac.
Mihai Popescu (FCSB) – Revenit după mult timp printre titulari, a marcat unul dintre golurile frumoase din această etapă.
Sheriff Sinyan (CFR 1907 Cluj) – A expediat patru șuturi spre poarta adversă, unul dintre ele aducându-i primul gol în SuperLigă.
Costinel Tofan (FC Argeș) – Introdus pe teren la puțin timp după startul meciului, a făcut excelent întreaga bandă stângă.
MIJLOCAŞI
Cătălin Cîrjan (Dinamo) – A consumat multă energie pe durata partidei. A oferit o pasă decisivă.
Richard Odada (UTA Arad) – Intrat pentru ultima jumătate de oră, a făcut diferența pe tabelă cu un gol și o pasă decisivă.
Darius Olaru (FCSB) – O evoluție de-a dreptul încântătoare! A marcat, a pasat decisiv și a scos un penalty.
ATACANŢI
Jug Stanojev (Universitatea Cluj) – Un nou meci în care s-a evidențiat, de astă dată cu un gol și o pasă decisive.
Jovo Lukić (Universitatea Cluj) – A marcat o dublă și s-a distanțat în clasamentul golgheterilor, ajungând la 18 goluri, toate din acțiune.
Rareș Pop (Petrolul Ploiești) – A marcat pentru a doua rundă la rând, tot printr-un șut din afara careului mare.
ANTRENORUL ETAPEI
Cristiano Bergodi (Universitatea Cluj ) – Continuă seria fantastică pe banca studenților ardeleni! Este pentru a patra oară antrenorul etapei.
Deţinătorii drepturilor tv şi Liga Profesionistă de Fotbal desemnează la finalul fiecărui meci cel mai bun jucător.

Iată care au fost fotbaliştii evidenţiaţi în partidele etapei a patra play – off și play – out:
FC Hermannstadt – Farul Constanța 1 – 0, David Lazar (FC Hermannstadt)
UTA Arad – FC Botoșani 3 – 1, Richard Odada (UTA)
FCSB – Oțelul Galați 4 – 0, Darius Olaru (FCSB – FOTO)
Unirea Slobozia – FC Petrolul Ploiești 1 – 2, Gheorghe Grozav (Petrolul)
CFR 1907 Cluj – Dinamo 1 – 1, Sheriff Sinyan (CFR)
FC Metaloglobus București – FK Csikszereda Miercurea Ciuc 0 – 1, Marton Eppel (Csikszereda)
FC Rapid – FC Argeș Pitești 0 – 0, Costinel Tofan (FC Argeș)
FC Universitatea Cluj – Universitatea Craiova 4 – 0, Jovo Lukic (U Cluj).