Doar joi şi vineri, prahovenii se mai pot înscrie ca voluntari în cadrul zilei de curăţenie naţională, care se va desfăşura sâmbătă, pe 28 septembrie, la nivel naţional, inclusiv la nivelul judeţului nostru. Echipa “Let`s Do It, Romania!”, alături de partenerii săi, va uni, pentru cel de-al patrulea an consecutiv, în cadrul celui mai mare proiect de implicare socială din România, cât mai mulţi voluntari pentru o cauză comună: curățarea mormanelor de deșeuri într-o singură zi!
,,În Prahova, curăţenia generală de sâmbătă va fi organizată atât cu ajutorul voluntarilor (n.n. – marea majoritate tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani), cât şi cu partenerii noştri: instituţii publice locale, companii care ne-au şi sponsorizat pentru achiziţionarea materialelor necesare (saci de gunoi, mănuşi) precum şi diferite ONG. Obiectivul evenimentului de anul acesta pentru Prahova este să avem alături de noi peste 15.000 de voluntari, iar din deşeurile strânse să reciclăm 40%. Până acum există înscrişi aproximativ 1000 de voluntari din Ploieşti, acestora alăturându-se alţi 6000 din judeţ. Aşteptăm ca şi alţi voluntari să se înscrie în următoarele zile. Ar fi bine însă să existe o implicare mai activă şi din partea administraţiilor publice locale, pentru că, din 104 primării din Prahova, nu au răspuns apelului nostru până acum decât 30, iar anul trecut – 50’’, ne-a precizat Florentina Pantilimon, coordonator judeţean pentru Prahova. ,,Dacă ne referim la zonele din judeţ afectate cel mai mult de depozitarea deşeurilor putem spune, din datele noastre, că pe primul loc se află spaţiile de agrement şi cele turistice, respectiv Păuleşti, Valea Doftanei, Gura Diham, Sinaia etc. Mai există o problemă şi la sate, în sensul că mulţi dintre cetăţeni nu au încheiat contracte cu firmele de salubritate, motiv din cauza căruia se aruncă gunoaiele pe câmp, în pădurile din apropiere’’, ne-a mai spus interlocutoarea noastră. Potrivit acesteia, de pildă, anul trecut, în cadrul aceleiaşi acţiuni efectuate în zona Vârful Omu au fost colectate două tone de deşeuri.

Alte amanunte in editia tiparita de maine a Ziarului Prahova.