Duminică, 19 aprilie, iubitorii activității hipice sunt așteptați la Complex Hipodrom Ploiești, pentru a marca împreună deschiderea sezonului competițional de galop 2026 și a ne bucura de o nouă serie de curse spectaculoase, cu premii importante pentru câștigători și cu surprize pentru public. Reuniunea din 19 aprilie cuprinde o cursă de Calificare și trei alergări de galop pentru caii Pur Sânge Englez:
– Premiul de deschidere, cursa de 1600 m
– Premiul Dimitrie A. Sturdza, cursa de 1800 m
– Premiul de primăvară, cursa de 1100 m.
«Unul dintre premii îl omagiază pe Dimitrie A. Sturdza, important om politic român, membru fondator al Jockey Club Român și al Partidului Național Liberal. Născut în 1833, la Miclăușeni, a studiat la Iași și în Germania, iar de-a lungul vieții a ocupat de mai multe ori funcția de prim-­ministru al României. A contribuit la modernizarea statului român, fiind totodată președinte al Academiei Române.
Suntem nerăbdători să ne revedem și vă reamintim că ținuta specifică evenimentelor hipice este caracterizată de ­eleganță, atât în vestimentație, cât și în atitudine» -, este mesajul organizatorilor.