V.S.
Elevii Liceului de Artă “Carmen Sylva” din Ploiești au demarat un proiect inedit, prin care doresc să aducă mai multă culoare pe clădirile gri ale orașului. Proiectul “Colorăm Ploieștiul”, promovat de liceeni, în colaborare cu primăria și cu operatorul de termoficare – Dalkia Termo Prahova, vizează schimbarea aspectului tuturor punctelor termice din municipiu. În cursul acestui an, fațadele a cinci puncte termice vor fi pictate, primul fiind deja finalizat de către elevii liceului de artă ploieștean.
Tinerii artiști de la liceul amintit au pictat, deocamdată, punctul termic aflat în curtea unității de învățământ. La festivitatea de final de an școlar 2013-2014 a fost dezvelită și inedita pictură, care adună imagini ale unor monumente de arhitectură din întreaga lume. Pentru finalizarea acestei opere de artă, elevii au lucrat două săptămâni și au avut nevoie de 15 l de vopsea, pusă la dispoziție de operatorul de termoficare. Până la sfârșitul anului, vor mai fi realizate picturi pe alte patru puncte termice din Ploiești: Punctul termic 17 Malu Roșu, situat pe Aleea Vlăsiei, Punctul termic 2 Calea București, de pe Bulevardul București, Punctul termic 3 Centru, de pe strada Văleni și Punctul termic 11 Vest, de pe Aleea Bahluiului.