Hipodromul Ploieşti a fost gazda celei de-a doua reuniuni hipice a anului, pe care Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a organizat-o, prin Complex Hipodrom, în parteneriat cu Jockey Club Român şi Oltina. Reuniunea a avut în program şapte curse – patru de trap şi, pentru prima dată în 2026, trei de galop – principalele evenimente fiind Premiul Take Ionescu, la trap, întrecere din Clasa Silver, şi Premiul de primăvară, la galop, cursă rezervată cailor din rasa pursânge englez.
Cea mai atractivă cursă de galop a zilei, Premiul de Primăvară, a fost câştigată pe ultimii metri de Arctic Blast (jocheu Yuli Asenov, proprietar Sport Sandrovo Bragadiru), care a venit excelent din spate pe ultima linie dreaptă şi a câştigat duelul cu Lucia Aratori (jocheu Valentin Atanasov, proprietar Cătălin Lungu). Podiumul a fost completat de Burwazia (jocheu Stoyan Ivanov, proprietar Florin Adrian Matei).
În celelalte curse de galop ale zilei s-au impus Yienga (jocheu Yuli Asenov, proprietar Florin Nadrag) – Premiul de Deschidere şi Haviva (jocheu Yuli Asenov, proprietar Sport Sandrovo Bragadiru) – Premiul „Dimitrie A. Sturdza”.
La trap, Premiul „Take Ionescu” nu a fost atât de încrâncenat pe cât se aştepta, armăsarul Vijelie STI, condus de Nicolaie Marin (proprietar George Alin Marin) reuşind să câştige clar o cursă pe care a controlat-o de la un capăt la celălalt şi în care podiumul a fost completat de Indigo şi Harmony .
În celelalte curse de trap ale zilei s-au impus Hektor K (driver şi proprietar Marius Goşman) – Premiul Bianca, Happy Day (driver Ion Costeanu, proprietar Manox Therm) – Premiul Oltina, şi Catania R (driver Adrian Marciu, proprietar Ionuţ Velicu) – Premiul Bavari.
Următoarea reuniune hipică este programată duminică, 3 mai, atunci când se vor ţine atât curse de galop, cât și Premiul „10 Mai – Ziua Independenţei”, Cursă Silver pregătitoare pentru Premiul „Sfinţii Constantin şi Elena”, ce va avea loc două săptămâni mai târziu.















