Cristina Dobre
Potrivit unui ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, începând cu data de 7 iunie a.c., numărul ,,Telefonul Consumatorului’’ se va schimba. E vorba despre Ordinul nr. 163/2014, care a fost recent publicat în Monitorul Oficial. Astfel, potrivit actului normativ respectiv, consumatorii care vor dori să obţină informaţii privind modul în care pot adresa o sesizare sau o reclamaţie în atenţia ANPC cu privire la produsele şi/sau serviciile ce le sunt puse la dispoziţie vor putea realiza acest lucru apelând din orice reţea naţională în mod gratuit un nou număr de telefon – 021.9414. De asemenea, în actul normativ la care ne referim se mai prevede că, la momentul intrării în vigoare a acestuia, operatorii economici sunt obligaţi să afişeze o plachetă cu noul număr de telefon, precum şi adresa, numerele de telefon/fax şi adresele de e-mail ale comisariatelor regionale pentru protecţia consumatorilor şi ale comisariatelor judeţene pentru protecţia consumatorilor, în a căror rază teritorială se află operatorul economic, precum şi adresa site-ului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor: www.anpc.gov.ro.
Afişarea acestor informaţii, inclusiv a noului număr de telefon, trebuie să se realizeze în câmpul vizual al consumatorilor, la loc vizibil, lângă casa de marcat ori lângă orarul de funcţionare, în spaţiul de comercializare sau, după caz, de prestare a serviciului.
Operatorii economici vor putea descărca gratuit noul model al plachetei cu toate informaţiile solicitate mai sus chiar de pe site-ul ANPC, dimensiunea minimă a acesteia fiind de 16 cm pe 16 cm. Până pe data de 7 iunie, cei care doresc să obţină informaţii apelând la ,,Telefonul Consumatorului’’ trebuie să ştie că pot în continuare suna la actualul număr în vigoare, respectiv 021.9551, dar care este taxat la tarif normal.














