Magistrații de la Secția Penală a Judecătoriei Ploieşti au acordat un nou termen procesului în care o fostă angajată a BCR – Filiala Ploieşti, Dănilă Carmen Nicoleta, este acuzată de înșelăciune: 4 septembrie 2014. De altfel, în soluția dată la ultimul termen, de marți, 20 mai a.c., se precizează “pentru asiguarea continuității completului de judecată, instanța acordă termen la data de 4.09.2014”. Este pentru a doua oară când se dă un nou termen pentru acest motiv – respectarea principiului continuității -, precedentul fiind în ziua de 14 noiembrie 2013.
Suspecta este acuzată că, în toamna anului 2011, a dat foc banilor din camera de tezaur a sucursalei prahovene a BCR, pentru a şterge urmele unui furt pe care ar fi încercat să-l comită. Prejudiciul creat se ridică la 555.369, 52 de euro. Pentru recuperarea acestuia, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător. Arestată preventiv la scurt timp după comiterea infracţiunii, a fost eliberată condiţionat la sfârşitul lunii februarie 2012.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.