Nicoleta Dumitrescu

Cu câteva zile înainte de data scrutinului pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, preşedinţii secţiilor de votare de la nivelul judeţului Prahova sunt instruiţi în legătură cu acest proces electoral. Astfel, ieri, la Ploieşti, în „Sala Europa” a Palatului Administrativ, au venit reprezentanţii secţiilor de votare din mediul urban, astăzi fiind aşteptaţi cei din mediul rural. Pentru alegerile din data de 25 mai, la nivelul judeţului Prahova vor fi amenajate 622 de secţii de votare, preşedinţii acestora primind, pe lângă informaţiile transmise verbal, şi o serie de documente care să-i ajute în desfăşurarea procesului electoral de duminică.
La Ploieşti, preşedintele Biroului Electoral Judeţean Prahova, judecător Oliviu Şologon, alături de directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Prahova, Mirela Dobrică, şi de alţi reprezentanţi, au demarat acţiunile ce vizează instruirea preşedinţilor secţiilor de votare pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc pe data de 25 mai. Ieri au participat şefii secţiilor de votare din cele două municipii şi din oraşe, astăzi venindu-le rândul celor din mediul rural. Înainte de discuţii, fiecare participant a primit „Manualul de instruire pentru alegerile europarlamentare din anul 2014”, un specimen al procesului – verbal care va trebui completat în ziua votului, dar şi un telefon mobil prin intermediul căruia vor fi transmise fie prezenţa la vot a electoratului la anumite intervale de timp, fie diverse comunicări legate de desfăşurarea scrutinului. Pentru început, preşedintele BEJ Prahova a anunţat că materialele necesare pentru desfăşurarea procesului electoral de duminică vor fi împărţite, de la Ploieşti, de la Palatul Administrativ Prahova, pe data de 23 mai. „ Vineri, primarii, însoţiţi de către preşedinţii secţiilor de votare şi un poliţist local, vor ridica de la Ploieşti următoarele: câte două copii de pe listele electorale permanente, buletinele de vot – în fiecare pachet urmând să fie câte 400 de exemplare – ştampilele de control şi cele cu menţiunea „Votat”, fiecărei secţii de votare de la nivel de judeţ urmând să-i fie alocate câte cinci astfel de ştampile. Toate acestea se vor transporta şi se vor depozita într-un loc special stabilit de către primar, sacii cu buletinele de vot urmând să fie sigilaţi până în ziua de sâmbătă. În data de 24 mai, sacii se preiau pentru a fi duşi la secţiile de votare, cu pază militarizată. Tot sâmbătă va trebui să se verifice integritatea clădirii în care va fi amenajată secţia de votare, dar şi să se înlăture afişele electorale din interiorul şi de pe pereţii acesteia ”, a declarat Oliviu Şologon. În ceea ce priveşte urna specială, s-a atras atenţia că ea se va folosi doar în anumite condiţii. „ Solicitările pentru urna specială se vor face doar în ziua de sâmbătă, între orele 18,00-20,00, cererile depuse în afara intervalului de timp menţionat sau în ziua votului, duminică, fiind respinse. Orice solicitare va trebui să se facă în baza unui act medical sau a altui document oficial din care să rezulte că solicitantul este persoană netransportabilă. De asemenea, Biroul Electoral Central a emis o circulară care stipulează că în situaţia în care un spital, azil sau cămin de bătrâni nu se află în raza teritorială arondată secţiei de votare la care sunt înscrişi alegătorii netransportabili care au domiciliul în localitatea respectivă, aceştia vor înainta cererea de a vota prin intermediul urnei speciale la cea mai apropiată secţie de votare de sediul instituţiilor menţionate”, a mai spus preşedintele BEJ. În ziua alegerilor, reprezentanţii secţiilor de votare vor trebui să fie prezenţi în clădire la ora 6,00 , procesul electoral urmând să aibă loc între orele 7,00 şi 21,00. Legat de buletinele de vot, s-a menţionat că dacă alegătorul a aplicat greşit ştampila cu menţiunea votat dar nu a introdus documentul în urnă, atunci, la cererea acestuia, i se poate da, numai o singură dată, un nou buletin de vot, primul urmând să fie anulat. Ca o menţiune: dacă alegătorul pune ştampila „Votat” pe o anumită formaţiune politică sau candidat independent şi alături mai scrie, de exemplu, şi „Hai Steaua sau Hai Petrolul”, buletinul de vot este valabil. În ceea ce priveşte procesele –verbale de consemnare a procesului electoral, acestea vor trebui completate doar cu pix de culoare albastră sau neagră, şi să nu aibă ştersături şi adăugiri.