
“Detinutii CIA din Romania au fost mutati in Maroc”
“Presupusii detinuti CIA din Romania au fost evacuati in Maroc”. Este titlul unui articol incendiar aparut ieri, in editia electronica a cotidianului francez Le Monde. Ziarul citeaza un oficial european care a declarat, sub acoperirea anonimatului, ca inchisorile CIA din Polonia si Romania au fost evacuate imediat dupa aparitia articolului din Washington Post care vorbea despre existenta inchisorilor CIA in cele doua tari. Le Monde sustine ca aproximativ 12 detinuti au fost transferati din Romania in Maroc. Informatiile vin dupa ce la 6 decembrie, postul american de televiziune ABC a anuntat ca CIA a transferat, catre Africa de Nord, inainte de turneul in Europa al secretarului american de Stat, Condoleezza Rice, 11 presupusi membri ai Al-Qaida retinuti in centre de detentie in Europa de Est. Mai multi ziaristi de la New York Times au mers la aeroportul militar Kogalniceanu in cautarea unor indicii care sa ateste posibila existenta a inchisorilor CIA in Romania. Nu au gasit insa nimic.














