Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti şi Camera de Comerţ şi Industrie Prahova organizează o întâlnire de lucru a întreprinzătorilor prahoveni interesaţi cu doamna Kimberly A. Benson, reputat specialist american în domeniul exportului, marketingului şi internaţionalizării. Întâlnirea este programată pentru data de 19 martie 2014, începând cu orele 10.00, la sediul din Ploieşti al CCI Prahova.
Distinsul oaspete se va afla în România timp de trei zile, pentru a supune atenţiei, spre o mai bună înţelegere, viitorul Acord Comercial UE- SUA, cunoscut sub numele „Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii – TTIP”, care în prezent se află în stadiu de negociere de către UE şi SUA. Potrivit specialiştilor, TTIP pune accentul pe crearea unei pieţe comune euro-americane care, prin efectul liberalizării comerţului şi a investiţiilor – adică prin asigurarea liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor şi capitalurilor – va determina o creştere economică semnificativă şi înmulţirea locurilor de muncă. De asemenea, prin acest acord se urmăreşte şi coordonarea unor politici care să revitalizeze sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, făcând piaţa transatlantică de capital şi cea de bunuri şi servicii accesibile inclusiv acestora.
Potrivit organizatorilor, întâlnirea despre care vorbim va avea loc sub forma unei dezbateri publice. Deci întreprinzătorii prezenţi la acest eveniment vor avea ocazia să pună întrebări, să aducă în discuţie problemele cu care se confruntă, precum şi oportunităţile de afaceri pe care le întrevăd posibile cu partenerii din SUA. Din aceste considerente, pentru punerea la punct a tuturor detaliilor organizatorice specifice unui astfel de eveniment, oamenii de afaceri prahoveni interesaţi sunt rugaţi să confirme participarea până pe data de 13 martie, la e-mail: externe@cciph.ro sau fax: 0244/512.552, menţionând persoana participantă, domeniul de activitate, datele de contact ale companiei, precum şi eventualele întrebări pe care doresc să le supună atenţiei în cadrul evenimentului.
C. DUMITRU














