Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat, ieri, că lumea s-a plictisit că specialiştii tot cer stabilitate financiară, însă apreciază că aceasta este ca sănătatea, îţi dai seamna cât de importantă este numai în momentul în care o pierzi. Isărescu a menţionat, însă, că o mare problemă este comunicarea din partea specialiştior pentru că vorbesc ”păsăreasca lor”, potrivit News.ro. Mugur Isărescu a fost prezent, ieri, la deschiderea Forumului Educaţiei Financiare cu tema ”Educaţia Financiară: Interfaţa coeziunii între furnizorii şi utilizatorii de produse financiare”, de la ASE Bucureşti. El a afirmat că educaţia financiară trebuie privită ca o prioritate strategică. ”Considerăm noi că educaţia financiară trebuie privită ca o prioritate strategică. Şi aici e şi chestiunea de limbaj. Comunicarea este o meserie în domeniul bancar, vorbesc mai ales dealerii acolo păsăreasca lor. Păi şi eu dacă vorbesc cu dealerul meu principal, după cinci minute mă bagă în ceaţă, cu toate că sunt specialist, nu? Şi îi spun «măi, las-o aşa», că vorba poetului, tu cu lumina ta «măreşti a lumii taină». Păi bănuiesc că şi ei dacă apar în public şi încearcă să dea explicaţii în păsăreasca lor, zăpăcesc lumea mai mult”, a transmis guvernatorul BNR. El susţine că există o problemă de comunicare, de educaţie financiară. ”E clar că avem o problemă de comunicare, de educaţie financiară, de canal de transmisie. Ne trebuie un canal de transmisie, că altfel zici ceva la o televiziune şi apare pe burtieră altceva. Şi ce poţi să faci? Aceasta e lumea în care trăim, nu? Până când îi spui măi, dar vezi că nu am zis asta, ai mai făcut o altă ştire”, a mai declarat Mugur Isărescu.El a precizat că stabilitatea financiară este ca sănătatea: îţi dai seama cât e de importantă când o pierzi.”Consider că educaţia financiară trebuie privită ca o prioritate strategică și ca un element care ţine şi de securitatea naţională, pentru că e vorba de sisteme care sunt importante pentru securitatea naţională. Nu este doar un instrument de informare, ci un factor de stabilitate. Lumea s-a plictisit că noi tot repetăm stabilitate financiară. Cum bine a spus un cunoscător în domeniu, stabilitatea financiară e ca sănătatea: îţi dai seama cât de importantă e numai momentul în care o pierzi”, a afirmat Isărescu.
Acasă Actualitate Guvernatorul BNR susţine că educaţia financiară trebuie privită ca o prioritate strategică















