
„Coalitia nu mai este Coalitie”
Decizia PD de a nu sustine legea privind statutul minoritatilor in forma actuala, desi actul normativ este un proiect al Guvernului si al Coalitiei de guvernare, i-a cam suparat pe maghiari. Liderul UDMR Marko Bela ii acuza pe democrati ca prin hotararea lor bulverseaza intelegerea care exista in Coalitie pe aceasta tema, prin care partidele aflate la guvernare s-au angajat printr-un protocol sa sustina acest act normativ in forma prezentata de Executiv. „Intr-o viata politica normala, cuvantul dat trebuie respectat”, a precizat liderul maghiar, la finalul sedintei Consiliului National al Coalitiei. La randul sau, senatorul UDMR Eckstein Kovacs a declarat pentru A.M. Press ca daca partidele de la guvernare nu vor respecta intelegerea facuta pe marginea acestui proiect, „Coalitia nu mai este Coalitie”. „Acest celebru raport al Comisiei de la Venetia va fi analizat cu sange rece si la modul tehnocrat de colegii nostri. Acest raport, in esenta, are o groaza de observatii pe marginea proiectului de lege privind statutul minoritatilor si mai ales la capitolul legat de autonomia culturala, pe care, de altfel, o considera o solutie benefica. Insa, ceea ce vor unii, ceea ce se vehiculeaza in legatura cu acest raport, este pura divagatie”, a mai spus Kovacs. Senatorul si-a exprimat insa speranta ca vor fi oameni „care au si competenta si rabdarea sa citeasca acest raport”. „Legea nu este intangibila”, a conchis Kovacs.














