Centrul Ploiestiului, in fata Casei Albe, langa cel mai inalt brad de Craciun, lume multa, dar mai ales copii: „ora 17.00” si, la un semn, s-a facut lumina. In ajun de Mos Nicolae, ieri seara, ca o traditie pastrata in ultimii ani, municipalitatea a dat startul inceperii Sarbatorilor de iarna la Ploiesti. Cel care a apasat butonul rosu – declansand aprinderea simultana a miilor de beculete din cei 15,5 km de ghirlande ce impodopesc strazile si brazii de Craciun din oras – a fost ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Quinton Quayle, invitatul de onoare pentru acest eveniment al primarului Emil Calota. Aprinderea luminilor Sarbatorilor de iarna a fost primita cu aplauze si urale, de toti cei care se aflau in acel moment in centrul orasului: atat ploiesteni obisnuiti, cat si oficialitati, unii dintre consilierii locali ploiesteni venind chiar cu sotia, sotul si copiii. Iar de la balconul Casei Albe, angajatii Primariei au aruncat catre asistenta, cu confetti. Cat il priveste pe ambasadorul Marii Britanii, acesta ne-a marturist – pe romaneste, aproape perfect – ca a fost extrem de emotionat sa participe la deschiderea festivitatilor de iarna, la Ploiesti, si asta pentru ca, „este pentru prima data cand particip la astfel de evenimente, daca este sa iau in calcul aprinderea luminilor si in Bucuresti, pe 1 decembrie”. In scurta sa declaratie, Quinton Quayle a mentionat ca-i place extrem de mult Romania, ca spera ca tara noastra sa devina membra cu drepturi depline in UE, in 2007, si nu in ultimul rand ca „imi plac extrem de mult mancarurile traditionale romanesti, vinul, si chiar va pot marturisi ca de cand sunt ambasador aici, chiar m-am ingrasat”.
Si pentru ca ieri seara, Mos Nicolae se pregatea sa vina cu daruri, conducerea „Hale si Piete” a impartit prichindeilor care se aflau in „Oraselul copiilor”, pachetele cu duciuri, iar adultilor, cate o cana cu vin fiert si un covrig.
N. DUMITRESCU
Foto Fl. NICOLESCU