Urzica vrea sefia Federatiei Romane de Gimnastica



Multiplul campion mondial Marius Urzica a anuntat, ieri, cu prilejul unei conferinte de presa sustinute la hotelul Sport din incinta Complexului Sportiv „Lia Manoliu”, ca a depus toate actele necesare candidaturii pentru functia numarul unu din cadrul Federatiei Romane de Gimnastica (FRG).
Singurul contracandidat al lui Urzica in cursa pentru sefia FRG este Adrian Stoica, actualul secretar general al federatiei si membru al Comitetului Tehnic al Federatiei Internationale de Gimnastica. Chiar daca nu a negat faptul ca Stoica are o experienta superioara pe plan managerial fata de el, specialistul probei de „cal cu manere” a specificat ca are cunostintele si determinarea necesare pentru a face treaba in fruntea forului national de profil. Cel mai important punct din programul marelui sportiv se refera la o mai buna colaborare intre capii FRG, pe de o parte, si sportivi si antrenori, pe de alta. Mai mult, Urzica vrea sa inlature monopolul pe care federatia l-a instituit asupra drepturilor de imagine ale sportivilor, oferindu-le acestora oportunitatea sa gestioneze dupa bunul plac astfel de relatii cu sponsorii sau mass-media. In cazul in care nu va castiga, Urzica va imbratisa, cel mai probabil, functia de tehnician, el absolvind, in anul 1998, ANEFS-ul.
Reuniunea Adunarii Generale a FRG va avea loc vineri, 9 decembrie 2005, la ora 10.00, la sediul institutiei care se ocupa de destinele
gimnasticii romanesti.
Octav PREDA