Sinaia s-a transformat, peste noapte, in „Orasul Alb”

Cu gand la turistii care vor veni in localitate, de Sarbatori, edilii din Sinaia au incercat sa mai invie un pic atmosfera. In noaptea de Mos Nicolae, statiunea s-a impodobit cu sute de beculete stralucitoare, ceea ce face ca, vazuta de pe inaltimi, sa para o pata lucioasa pe Valea Prahovei. Zonele cele mai atractive, asa cum au fost gandite de autoritati, sunt bulevardul principal si Parcul „Dimitrie Ghica” (foto 1). Dar nici sediul primariei nu a fost lasat mai prejos, in apropiere rasarind tot felul de instalatii luminoase (foto 2).
Si desi zapada inca se lasa asteptata, incepand de ieri, in mod oficial, Sinaia a decis ca – pe toata perioada iernii – sa fie identificata cu apelativul „Orasul Alb”. O initiativa a edililor mai putin obisnuita, dar care speram sa aiba priza la vizitatori.
Si ar fi nevoie, pentru ca nici anul acesta statiunea nu sta prea bine la capitolul agrement, in timp ce tarifele la cazare au luat-o pur si simplu razna. Cel putin de Craciun si Revelion !
Iulian M.