Cancelarul Angela Merkel a insistat că este necesar ca Germania să coopereze cu agenţiile americane de informaţii, în urma unor dezvăluiri potrivit cărora Berlinul a ajutat Washingtonul să spioneze lideri şi companii din Uniunea Europeană, relatează AFP în pagina electronică. Guvernul german este supus unor presiuni tot mai puternice în urma acestor acuzaţii. Unii analişti se aşteaptă ca Merkel să nu fie afectată de scandal, în contextul în care ministrul german de Interne este cel vizat de tirurile opoziţiei şi presei în legătură cu „scandalul BND-NSA”. Merkel a insistat luni că Serviciul german de informaţii (BND) este „sub control” şi şi-a reiterat promisiunea de a depune mărturie în Comisia parlamentară care anchetează activităţile Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA), după ce a fost îndemnată să facă acest lucru. „Îndeplinirea responsabilităţilor în cadrul luptei privind combaterea ameninţării terorismului internaţional necesită colaborarea cu alte agenţii, începând cu NSA”, a spus şefa Guvernului german. Ea a promis anterior să „clarifice” relaţia dintre cele două agenţii de spionaj. Ministrul german de Interne Thomas de Maiziere – fost şef de Cabinet al lui Merkel în perioada 2005-2009 şi însărcinat cu supervizarea serviciilor de informaţii – a declarat săptămâna trecută că va răspunde tuturor întrebărilor care-i vor fi adresate în Comisia parlamentară, în cadrul unei noi anchete declanşate de scandal. Presa germană a dezvăluit că NSA a cerut BND să spioneze nu doar comunicaţiile online, telefonice şi de alt fel ale unor suspecţi de terorism, ci şi ale gigantului francez Airbus, preşedinţiei Franţei şi Comisiei Europene (CE). În centrul scandalului se află problema dacă Maiziere a minţit Parlamentul german atunci când a declarat, pe 14 aprilie, că nu avea cunoştinţă de presupusul spionaj economic practicat de către Statele Unite şi nici de implicarea Berlinului în aceste practici.