Aşa cum v-am informat deja, cititorii ziarului PRAHOVA îşi pot cumpăra publicaţia noastră
EXCLUSIV din reţeaua de distribuţie a Editurii Prahova,
respectiv de la chioşcurile PRAHOVA INFO-PRESS, existente în Ploieşti şi în alte localităţi ale judeţului.
Renunţarea la acordarea spre difuzare a ziarului Prahova către alte firme de distribuţie a fost impusă, peste voinţa noastră, de refuzul complet nejustificat al firmelor în cauză de a ne achita sumele băneşti încasate din ziarele deja vândute mai multe luni în urmă. Cititorii noştri vor fi de acord că este lipsită de orice logică economică şi de bun-simţ justificarea că nu au bani să ne achite facturile în condiţiile în care ziarele au fost vândute, iar banii pe ele au fost încasaţi de patru luni.
În ceea ce ne priveşte, îi asigurăm pe cititorii noştri că, din considerente strict economice, reluarea livrării ziarelor către aceste firme nu o putem face decât în momentul în care ne vor fi achitate sumele datorate, numai astfel putându-ne desfăşura normal activitatea de editare.
În atari condiţii, rugăm cititorii care au contractat ABONAMENTE pentru cotidianul PRAHOVA la alte firme de distribuţie a presei decât Editura Prahova să se adreseze acestora pentru a clarifica modul în care va fi onorată, în continuare, derularea abonamentului. Firmele în cauză au obligaţia contractuală şi inclusiv posibilitatea practică de a cumpăra ziarul Prahova de la chioşc şi de a-l distribui, la rându-le, celor cărora le-au luat banii pentru acest serviciu.
Aşteptăm, de asemenea, cititorii fideli să cumpere ziarul Prahova de la chioşcurile PRAHOVA INFO-PRESS, iar cei care doresc să contracteze abonamente o pot face contactându-ne direct la sediul Editurii Prahova din Casa Presei, strada Democraţiei nr.28A, Ploieşti.