Cu opt victorii şi şase remize înregistrate în partidele susţinute în deplasare în acest campionat, Petrolul va încerca să ridice ştacheta invincibilităţii pe teren străin şi după confruntarea de mâine, de la Galaţi (ora 18.30). Va fi, în acelaşi timp, şi o nouă şansă pentru „găzari” de a-şi întări locul trei în ierarhia Ligii I, o victorie în întâlnirea cu Oţelul urmând să desprindă echipa ploieşteană la patru lungimi de grupul urmăritoarelor.

„Lupii” au plecat către oraşul de la Dunăre ieri după-prânz, iar în lotul convocat de către Mircea Rednic au apărut două noutăţi faţă de efectivul cu care tehnicianul a abordat meciul din etapa trecută. După ce şi-a ispăşit cele două etape de suspendare, mijlocaşul sloven Rok Kronaveter a revenit în lot, iar pe lista convocaţilor se află şi Alexandru Coman, cei doi înlocuindu-i pe Alexandru Chiriţă şi Jean-Alain Fanchone.

Iată, însă, efectivul complet pentru partida cu Oţelul: Peterson Pecanha, Alberto Cobrea – Jean Sony Alcenat, Ioan Filip, Marian Marin, Kristian Ipsa, Andrei Peteleu, Alexandru Coman, Pablo de Lucas, Laurenţiu Marinescu, Mourad Satli, Rodrigo Pastorini, Gevaro Nepomuceno, Victor Astafei, Rok Kronaveter, Toto Tamuz, Mohamed Tchite şi Patrick N’Koyi.

Jocul dintre Oţelul Galaţi şi FC Petrolul Ploieşti va începe la ora 18.30 şi va fi condus de către o brigadă alcătuită din Marcel Bârsan (Bucureşti) – Bogdan Gheorghe (Bucureşti) şi Mihai Marius Marica (Bistriţa). Arbitru de rezervă va fi George Cătălin Găman (Bucureşti), iar ca observatori au fost delegaţi Augustus Constantin (Rm. Vâlcea, FRF) şi Cătălin Popa (Vaslui, LPF).

fcpetrolul.ro