De la începutul acestui an, peste 5.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au părăsit sistemul, prin pensionare. Astfel, potrivit unui comunicat ar fi nevoie de mai multe încadrări din sursă externă de specialişti şi poliţişti, pe motiv că deficitul este de aproximativ 15.000 de oameni.
Ministerul de Interne transmite că ministrul Petre Tobă a avut ieri discuţii, pe această problemă, cu reprezentanţii sindicatelor din sistem.
„Până în prezent, în urma concursurilor desfăşurate pentru încadrarea din sursă externă s-au încadrat peste 2.200 de noi angajaţi – 1.707 poliţişti din sursă externă şi 516 prin rechemarea în activitate, urmând ca în luna iulie să fie încadraţi 1.455 ofiţeri şi agenţi, reprezentând promoţia acestui an a şcolilor MAI”, se arată în comunicatul instituţiei.
Reprezentanţii MAI mai precizează că, în această vară, vor fi organizate şi alte concursuri pentru încadrarea de poliţişti şi specialişti.














