Patriarhia Romană, în consonanță cu celelalte Biserici ortodoxe, dezaprobă constant promovarea ideii de parteneriat civil, precum și legiferarea acestuia. El reprezintă nu doar o inutilă suprapunere cu valida instituție a căsătoriei, ci și o reală subminare a asumării responsabilității integrale a celor doi soți, precum și sursa toxică (dovedită în alte societăți) a destrămării importanței și autorității moral formatoare a familiei, spune Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei într-un mesaj transmis ieri, potrivit Hotnews.
În realitate, parteneriatul civil legalizează concubinajul, îi deresponsabilizează în timp pe cei doi parteneri în detrimentul mamei și al copilului, deservind practic interesul major al acestuia, se mai arată în mesaj.
Cadrul legal care protejează în mod optim „creșterea, educația și instruirea copiilor” este doar familia naturală (art. 48, al. 1 din Constituția României).
Din punct de vedere moral parteneriatul civil este un surogat al căsătoriei și un element destructurant al ordinii spirituale și morale din societate, consideră Vasile Bănescu. În opinia sa, legalizarea parteneriatelor civile a devenit pretutindeni unde a fost acceptată primul pas spre legalizarea „căsătoriei între persoanele de același sex”, ea nefiind decât mijlocul prin care se poate ajunge la această „căsătorie”.
„Acordarea unui statut legal „cuplurilor” de același sex, prin legalizarea parteneriatelor civile, s-a dovedit a fi doar o șireată și favorabilă mișcare politică spre acordarea „dreptului” de a se căsători persoanelor care, prin natura opțiunilor sexuale libere, se situează totuși în afara rațiunilor și scopurilor fondatoare ale familiei naturale întemeiate pe căsătorie.
Experiența statelor care au legalizat căsătoriile între persoanele de același sex este grăitoare.
Domeniul dreptului familiei este însă „strâns legat de tradițiile culturale și istorice ale fiecărei societăți și de concepțiile sale profunde”, așadar niciun text european sau internațional nu poate obliga statele să creeze un statut particular pentru cei care coabitează, fie ei de sex diferit, fie de același sex”, se arată în finalul mesajului transmis de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.