Procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti au efectuat, împreună cu specialişti de la Antidrog, ieri dimineaţă, 10 percheziții domiciliare în județul Prahova, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, fără drept.
Potrivit poliţiei prahovene, descinderile au fost justificate de faptul că persoanele vizate „ar fi comercializat droguri de risc și mare risc către consumatori din județul Prahova”.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, urmau să fie conduse, ieri, pentru audieri, 40 de persoane.