Nicoleta Dumitrescu
Faptul că autorităţile gândesc acum în primul rând prin prisma politicului nu mai lasă loc de nicio îndoială. Deși cazurile de îmbolnăviri cu noul virus au înflorit în toată România, de la o zi la alta apărând o multitudine de focare , inclusiv în spitale, tenta electorală pare să fie principala grijă a acelora care, zic ei, fac tot ceea ce este omenesc posibil ca românilor să le fie mai bine, inclusiv să ţină covidul departe!
Contrându-se unii cu alţii pe ceea ce ar fi făcut ei dacă în semnătura lor, nu a altora, ar fi stat mai ales alocarea de fonduri în cele mai strategice domenii care să acopere lipsurile, politicienii par, mai mult decât oricând, angrenaţi într-un maraton unde și-au fixat, de unii singuri, premiile.
Se consideră pregătiţi, în forţă, gata să recupereze pe traseu orice întârziere care le-ar umbri fericirea statutului de învingători. Iar faptul că sunt pregătiţi din nou de competiţie pare că a anulat, de la sine, toate greșelile, toate promisiunile și planurile asumate care au fost pitite, pe furiș, în veșnicele sertare unde, o dată la patru ani, ajung toate promisiunile neonorate de la final de mandat.
Având în rucsac planuri noi, cu duiumul, pare că lunile de stare de urgenţă – când mai toată lumea stătea în casă – le-au picat mănușă, ca și când coronavirusul i-a ajutat să renască din propria cenușă! Iar asta se vede după aplomb, mai ales atunci când au ocazia să-și expună punctul de vedere ori să ”toace”, până la ultimul cuvânt, vreo iniţiativă avansată de către cei consideraţi adversari.
Totul este calculat în procente, găsirea unei mici diferenţe care să dea cu plus, după întoarcerea tuturor cifrelor pe toate feţele, fiind considerată ca un semn că ”Totul e posibil!”, chit că e vreme de pandemie!
Pare că nimic nu mai contează, mai ales ceea ce a fost, important fiind doar ceea ce e în faţă, mai ales după linia de sosire. Iar fără nicio deosebire – pentru toate culoarele pe care sunt pregătiţi să alerge competitorii – după linia de finiș deja se văd ”siluetele” unor căruţe burdușite cu saci, obligatoriu din plastic, ca să se poată număra, din ochi, buletinele de vot câștigătoare.
Deși multe par nule ori ștampila este pusă în toate căsuţele – ca să fie împăcată atât capra, cât și varza – buletinele de vot, îngrămădite în saci, par de la depărtare imaculate, ca și când n-ar fi fost atinse de duplicitate, de traseism politic, de corupţie, de câte și mai câte! Pe de altă parte, deși despre toate acestea se știe și se cunosc foarte multe detalii, fiind agăţate ca niște pietre de moară de picioarele partidelor, cei care se adresează unii altora cu apelativul ”șefu” se încăpăţânează, în ani electorali, să se așeze înaintea liniei de start.
Mai mult ca niciodată, anul acesta, de frică să nu se molipsească de la cei care nu vor nici în ruptul capului să păstreze distanţa, competitorii și-au comandat și ei costume de protecţie, asemănătoare acelora necesare în spitale, pentru protecţia împotriva noului virus. Și acest costum pare a fi cu totul special, în sensul că îi dă celui care îl va purta senzaţia de protecţie aparte, de genul ”câinii latră, ursul merge”, ochelarii de protecţie, care vor fi …de cal, întărind percepţia politicicienilor, de altfel neștirbită, că au făcut și vor face, și de acum încolo, tot ceea ce este omenesc posibil. Ce anume? Nu mai contează!
