Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti a anunţat că a prelungit perioada de înscriere pentru admitere cu încă două zile, după următorul program: astăzi, 19 iulie, orele 9.00-15.00, vineri, 20 iulie – 9.00-13.00. Iniţial, candidaţii s-au putut înscrie la concursul de admitere până ieri, data limită stabilită conform programului de desfăşurare a sesiunii de vară 2018 privind ocuparea locurilor de către cei care vor să urmeze studiile universitare de licenţă. Candidaţii pot să se înscrie la Facultatea de inginerie mecanică şi electrică, Facultatea de ingineria petrolului şi gazelor, Facultatea de tehnologia petrolului şi petrochimiei, Facultatea de ştiinţe economice, Facultatea de litere şi ştiinţe. Anul acesta, dintre cele 2000 de locuri aprobate la nivel naţional pentru absolvenţii de licee care funcţionează în mediul rural, 31 au fost repartizate universităţii ploieştene, cărora li se adaugă alte 15 locuri speciale pentru cei din etnia romă. Admiterea la UPG se face tot pe bază de dosar, la începutul lunii septembrie urmând să fie afişată lista actualizată cu locurile rămase libere pentru sesiunea de toamnă.