N. Dumitrescu

Conform primarului municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, societatea de transport local din oraș va scăpa de la iminenta intrare în insolvență, care s-ar fi putut înregistra chiar de luna viitoare, salvatorii fiind chiar… ploieștenii, întrucât banii vor fi achitați de la bugetul local! ”Pot anunța public că societatea TCE va fi salvată de la insolvență. Primăria a strâns banii necesari pentru plata datoriei istorice a TCE, scadentă la 4 mai a.c. către ANAF, iar azi (n.n. – 21 aprilie a.c.) eu am fost la Ministerul Finanțelor, respectiv doamna viceprimar Zoia Staicu la ANAF aici, în plan local, pentru a clarifica toate căile legale de rezolvare. Ceea ce s-a și întâmplat!”, a anunțat edilul ploieștean. Potrivit acestuia, Primăria Ploiești va achita luna viitoare sumele pe care instituția le datora TCE: ”Până la jumătatea lunii mai a.c., noi vom plăti către TCE Ploiești 86 de milioane de lei. O sumă absolut uriașă din bugetul local. Ploieștenii, deci, au salvat această companie de la insolvență! Primăria și Consiliul Local Ploiești au sprijinit această rezolvare! Dar vreau să fie clar că, din momentul stingerii datoriei către ANAF, devine responsabilitatea TCE să ia toate măsurile necesare pentru redresarea societății. Au sprijinul meu în continuare, dar dacă nu se fac schimbări fundamentale acolo, în mai puțin de un an vor ajunge în aceeași situație! Și a doua salvare nu va mai veni, nu putem sacrifica un oraș pentru ineficiența unei companii și nu avem resurse financiare infinite, dimpotrivă! Miza nu este TCE, nu este Primăria sau Consiliul Local Ploiești. Miza este un transport civilizat și modern!”.
De menționat faptul că nu este pentru prima oară, în decurs de doar câteva luni, când edilul ploieștean anunță identificarea de soluții prin care să poată fi evitată intrarea în insolvență a TCE. Pe data de 25 februarie a.c., în cadrul unei conferințe de presă, primarul Mihai Polițeanu și prefectul județului Prahova, Daniel Nicodim, au anunțat că urmare a unor discuții purtate cu conducerea societății de transport au identificat ”o soluție viabilă și responsabilă de stingere a datoriilor și de redresare a companiei”. Mai exact, datorită unor întâlniri de la nivelul Ministerului Finanțelor s-ar fi identificat o soluție de tip mecanism SWAP, prin intermediul căreia, așa cum s-a precizat, ”s-ar fi putut face o regularizare între Primărie – TCE – bugetul de stat, astfel încât o parte din sumele care revin municipalității de la bugetul de stat (din TVA pentru echilibrare) să poată fi folosite, prin procedurile stabilite de Ministerul Finanțelor, pentru stingerea obligațiilor fiscale ale TCE către ANAF, în limita datoriilor pe care Primăria le are către operator”. Numai că, date fiind discuțiile din coaliție înainte de votarea bugetului statului, soluția de tip mecanism SWAP menționată, agreată și de către Ministerul Finanțelor, nu s-a mai regăsit și în forma finală a bugetului de stat care a fost aprobată, ceea ce a determinat autoritățile locale să identifice o altă soluție pentru ca societatea de transport local să evite insolvența. La sfârșitul lunii februarie a.c. se preciza faptul că Primăria Ploiești are către TCE o datorie de aproximativ 49 milioane lei, iar TCE are către ANAF datorii totale de 76 milioane lei, din care aproximativ 48 milioane de lei sunt scadente în luna mai 2026, restul de 28 de milioane de lei fiind eșalonate până în anul 2030.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentBronz la turneu internaţional!