Primul eşalon judeţean se pune în mişcare, majoritatea echipelor clarificându-şi situaţia loturilor, a băncilor tehnice, pentru sezonul 2018-2019, care va începe pe 11 sau 18 august.
Codreanu preia Văleniul
Una dintre echipele care au făcut o figură frumoasă în sezonul trecut, sub comanda lui Claudiu Toader – este vorba despre CSO Văleni – va avea, în campionatul viitor, un nou antrenor. Este vorba despre Bobi Codreanu, ultima dată la Petrolul Băicoi, care îl va înlocui pe Toader, acesta alegând să se ocupe de clubul de copii şi juniori pe care l-a înfiinţat cu fratele său, Adrian, programul nepermiţându-i să continue „pe ambele planuri”. Codreanu nu-l va avea la dispoziţie pe experimentatul Vasile Micu, acesta alegând să se transfere la una dintre echipele care „s-au mişcat bine” în această perioadă de transferuri – CS Cornu, echipă care şi-a asigurat şi serviciile unuia dintre golgheterii eşalonului judeţean, Iustin Şovăială, actele urmând să se perfecteze săptămâna viitoare. Antrenorul celor de la Cornu, Mihai Dinu îl aşteaptă şi pe Janoş Cortan, ultima dată la Hărman, care deocamdată se află în Germania.
Plopeniul vine cu „achiziţii” la amicalul cu Astra 2
La sfârşitul acestei săptămâni vor avea loc şi primele meciuri test în judeţ, tot echipe care şi-au schimbat antrenorii – CS Păuleşti şi CSO Plopeni – fiind în prim-plan. Păuleştiul va juca „în vecini”, la Cocoşeşti, primul meci cu Ciprian Pura pe banca tehnică, în timp ce CSO Plopeni va da replica Astrei 2 – sâmbătă dimineaţă pe stadionul din „9 Mai”, partida de debut atât pentru Iulius Mărgărit, pe banca plopenarilor, cât şi pentru Adrian Senin – la „satelitul” Astrei. CSO Plopeni este una dintre echipele care încearcă mutări spectaculoase pe piaţa transferurilor, trei jucători de la CS Blejoi – experimentaţii Ionuţ Filip, Vali Iordache şi Darius Badea fiind transferaţi la Plopeni. În plus, Gică Bărăgan va lăsa şi el Păuleştiul, pentru a merge după fostul său antrenor, Mărgărit.
Şi Blejoiul se pare că nu va rămâne „datoare” la acest capitol, al transferurilor, Bogdan Panait, ultima dată la echipa cipriotă Asil Lyssi fiind în tratative avansate cu echipa pregătită de Răzvan Vlad. Pentru a completa defensiva, Blejoiul „visează” şi la Gabriel Frâncu, proaspăt disponibilizat de către Petrolul, ofertat de asemenea de câştigătoarea en-titre a Ligii A.