Lucian Avramescu
Ce glorie, cândva! Te salutau, trecând pe lângă ei, salcâmii înfloriţi. Eu muream în faţa televizorului, ăla împuţinat, când ratai o minge banală, dar făceai metafore geniale din aceeași minge – în racheta altora, plictisită. Niciodată nu ai jucat tenis, e drept, cu limba română, rezumată la gang și bășcălie. Gâlcevos și tandru rareori, erai și ai rămas în istoria tenisului mondial ca un rebel blestemat să aibă talent. Azi te-au așezat pe burtă, niţel beat, sau mai mult, ”miliţienii” pe care-i aveai cândva la degetul mic cu care ţineai racheta. Bietule!
Arăţi urât, câlţii părului îţi lunecă pe urechi, disciplinatul Ţiriac, colegul tău mai puţin înzestrat cu harul de a face giumbușlucuri cu ghemul de zăpadă, a construit o uriașă avere. Rigoare, diplomaţie, talent în jocul – pe care tu nu l-ai prins – cu miliardele. Ai rămas un plebeu plin de fumuri, căruia nu-i vine să creadă că ”miliţienii” (aici ai destulă dreptate) îl pun cu faţa la asfalt și nu-l tratează ca pe un general, ci ca pe un borfaș și beţiv de rând. Unii spun că ai primit și șuturi în coaste. Mi-e milă de tine, campionule. Ai îmbătrânit urât, iar lumea – lângă tine – a îmbătrânit și mai hidos.
Năclăit, ai ieșit iar în șosea, pe motoretă, să te arăţi mare, lovind ghemul alb învingător de altădată. N-a fost lung de linie, ci lat de prostie. Ăștia te-au făcut zob pe paragrafe de lege și un ”miliţian” șef a vorbit în faţa tuturor televiziunilor, greoi și bolovănos, dar convingător, despre cât ești tu de infractor. Tu ameninţi că-l dai la CEDO, dar aici nu știe nimeni ce-i ăla, iar singura instanţă se cheamă, politic, ministrul lui de Interne și ministrul ministrului, care are mustaţă. Doar de ăștia le e frică acelora cărora tu le zici miliţieni și nu de Gloria ta, care a devenit obiect muzeal.
Ai fost, bietule Năstase. Cândva. Din ce ai fost ca sportiv, n-a mai rămas nimic să te apere. Nu ai, ca Ţiriac, avere, nu ești în clasamentul miliardarilor Forbes, nu mai ești nimic. Eu doar îmi mai amintesc emoţiile unice pe care le-am trăit când erai rege al terenului de tenis. Îngâmfarea, neputinţa de a fi lucid și a-ţi gospodări frumos Gloria, ţi-au rezervat o bătrâneţe urâtă. Mi-e milă de tine, bietule, victimă a ”miliţianului” care vorbește la televizor. Dar un miliţian e pitit și în firea și sufletul tău de golan de stradă mărunt. Pe asfalt, lipită cu nasul de praf, beată și nevenindu-i să creadă, se afla emoţia românilor de cândva. Pe șosea, înfrântă de un lumesc exces și de neadaptare la vremi, a fost și o bucăţică din noi, cei care te-am văzut și altfel și regretăm că suntem contemporani unui declin sinistru. Generaţiile de azi nu te mai află decât în ipostaza matinală în care te-ai arătat jalnic și hidos, într-o lume hidoasă. Mi-e milă de tine, campionule!
