De la inceputul anului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a incetat actiunea de monitorizare a 301 de contracte, incheiate pentru societati comerciale din diferite domenii de activitate – de 15 ori mai mult decat in perioada similara a anului 2006. Intre cele 301 de firme figureaza si Comcereal Prahova. Scoaterea fiecarui contract din monitorizarea postprivatizare s-a facut in urma unei analize finale a acestuia, urmarindu-se daca au fost respectate, in totalitate, clauzele asumate de catre cumparator. In cazul unui raspuns pozitiv, i se transmite cumparatorului faptul ca a fost descarcat de obligatii. Volumul investitional realizat prin contractele de privatizare asupra carora a fost incetata monitorizarea postprivatizare, in anul 2007, este de 236,75 USD si de 7,81 milioane de lei. Conform comunicatului remis presei de AVAS, la 20 februarie a.c., institutia mai avea in monitorizare postprivatizare 4.980 de contracte de vanzare-cumparare de actiuni, incheiate pentru 4.245 de societati comerciale. Intre clauzele monitorizate figureaza realizarea investitiilor tehnologice si ale celor legate de imbunatatirea calitatii mediului, respectarea clauzelor specifice privind asigurarea protectiei sociale, pastrarea obiectului principal de activitate, realizarea cifrei de afaceri minime impuse, pastrarea numarului de salariati.
C. DUMITRU