Secretul longevităţii
Un bărbat, bandajat din cap până-n picioare, apare în faţa judecătorului.
– Domnule judecător, nu mai rezist. Din prima zi de căsătorie, nevastă aruncă în mine cu diferite obiecte. Vă rog, divorţaţi-mă că nu mai pot.
– De ce n-aţi divorţat până acum? Sunteţi căsătorit de zece ani.
– Păi, să vedeţi. La început nu mă prea nimerea.
* * *
Muncitorul american se trezeşte dimineaţa la ora 8, îşi bea cafeaua, îşi sărută nevasta şi copiii, se suie la volanul Fordului propriu şi se duce la Uzinele Chrysler, unde este muncitor calificat.
Muncitorul francez se trezeşte dimineaţa la ora 7, îşi bea cafeaua, îşi sărută nevasta şi copiii, se suie la volanul Renaultului propriu şi se duce la Uzinele Peugeot, unde este muncitor calificat.
Muncitorul român se trezeşte dimineaţa la ora 5, nu îşi bea cafeaua – e prea scumpă…- nu îşi sărută nevasta – e plecată de la ora 4 să ducă plozii la creşă… -, se suie în tramvaiul 7 (dacă mai are loc pe scară…) şi se duce la Uzinele Faur, unde statul român postdecembrist l-a făcut ACŢIONAR.
* * *
O trupă de mascaţi se aduna în jurul şefului:
– Atenţiunee!! zise şefu’; începem operaţiunea! Potriviţi-vă ceasurile! E 11:48!!
Pentru cei cu ceasuri digitale e băţ, băţ, scaun, omuleţ de zăpadă!
Comparaţie
Când o femeie îţi spune „Nu sunt supărată pe tine” e ca şi cum ţi-ar spune dentistul „Stai liniştit, nu vei simţi nimic!”
Sancţiune
Dorel a fost trimis la munca de jos.
I-au tăiat coada de la lopată.
D-ale matematicii !
Există trei tipuri de oameni: unii care ştiu să numere şi alţii care nu ştiu.
* * *
Inovaţie pentru românii care se află la volan! Au apărut primele claxoane 2 în 1. Claxonează şi înjură în acelaşi timp!
* * *
Unu’ moare şi ajunge în Iad. Acolo descoperă că există câte un Iad pentru fiecare ţară. Merge în iadul german şi întreabă:
– Ce ţi se face aici ?
– Păi ….. te pun pe scaunul electric pentru o oră, pe urmă te aşază pe un pat de cuie pentru încă o oră şi restul zilei te biciuieşte dracul german.
Omului nu-i place ce aude şi încearcă Iadul rusesc:
– Ce ţi se face aici ?
– Păi ….. te pun pe scaunul electric pentru o oră, pe urmă te aşază pe un pat de cuie pentru încă o oră, şi restul zilei te biciuieşte dracul rus.
Pe urmă verifică Iadul american, francez etc. şi primeşte răspunsuri asemănătoare. Apoi ajunge la Iadul românesc şi descoperă că este o coadă foarte mare la intrare.
-Ce ţi se face aici ?
– Păi … te pun pe scaunul electric pentru o oră, pe urmă te aşază pe un pat de cuie pentru încă o oră, şi restul zilei te biciuieşte dracul român.
– Păi este cam la fel ca în celelalte iaduri, de ce vrea atâta lume să intre ?
– Pentru că scaunul electric nu merge şi nimeni nu vine să-l repare, cuiele din pat au fost furate, iar dracul român este un fost senator, aşa că vine semnează de prezenţă şi se duce la bar!
* * *
I: De ce sunt femeile, de obicei, frumoase şi mai puţin inteligente?
R: Pentru că bărbaţii văd cu mult mai bine decât gândesc.
* * *
Un tânăr absolvent al secţiei de Management era foarte încântat de postul pe care se angajase într-o importantă companie multinaţională.
În prima zi sună la Bufet, ţipând în receptor:
– Adu-mi o cafea! Şi viteeeeeză!
La celălalt capăt al firului răspunde o voce gravă:
– Cred că ai format un număr greşit. Ştii cu cine vorbeşti, neam de cretin?
– Nu!, răspunde tânărul angajat.
– Eu sunt Directorul General, imbecilule!
– Dar tu ştii cu cine vorbeşti, dobitocule? ţipă tânărul mai tare ca prima dată.
– Nu! răspunde Directorul surprins.
– Perfect! Şi închide.
* * *
Nea Ion de la Joineşti vine dintr-o excursie de la Bucureşti. Vecinul îl întreabă:
– Şi cum aţi reuşit, Ioane, să vedeţi Bucureştiul în trei zile?
– Foarte uşor. Nevastă-mea a vizitat monumentele, fii-mea a vizitat magazinele iar eu am inspectat cârciumile.
Prudenţă maximă
Uneori femeile sunt atât de secretoase:
„Prenume: Elena. Nume: ascuns. Data naşterii: ascuns. Adresa de e-mail: nicolaescu1991@gmail.com.
* * *
Un student îi spune profesorului că vrea să înveţe limba ebraică. Profesorul îl întreabă:
– De ce tocmai ebraică?
– Păi când am să mor şi am să ajung în Rai, să pot vorbi cu Dumnezeu.
– Şi dacă ai să ajungi în Iad?
– Păi, româna o ştiu destul de bine!
* * *
Examen la medicina veterinară: concurenţii trebuiau să numească doar privind o masă plină de picioare de insecte exact ce gânganie au în faţă, specie, încrengătură etc. Vine unul. Nu ştie nimic. – Băi, daţi-vă naibii cu examenul vostru cu tot! şi iese din sală. Examinatorul nu îi reţinuse numele şi trimite să îl cheme înapoi. Acesta deschide uşa numai puţin, şi bagă un picior: – Ghici cine-i!
* * *
Examen la poliţie:
-Ce capitală are Marea Britanie? Linişte. O voce din spate:
-Dar ne-aţi spus să învăţăm capitale de ţări, nu de mări!!!
* * *
-Uite ce e, o să-ţi vorbesc serios, trebuie să renunţi neapărat la alcool!
-Deci asta e, doctore, bănuiam eu că boala mea e fără leac…
* * *
-Un pacient de-al meu se consideră autoturism.
-Ok. Şi cum vrei să-l tratezi?
-Pentru ce să-l tratez? El mă căra acasă în fiecare seară!
* * *
Beţi suc de fructe! Sucul de fructe înseamnă energie. Energia înseamnă sport. Sportul înseamnă putere. Puterea înseamnă bani. Bani înseamnă femei. Femeia înseamnă necazuri… Mai bine beţi APĂ.
* * *
– Este adevărat, îl întreabă un englez pe un scoţian, că Partidul Naţional Scoţian doreşte înfăptuirea unui stat independent scoţian?
Scoţianul rămâne puţin gânditor, după care răspunde:
– Dacă nu ne costă nici un ban, de ce nu?
* * *
Se întâlnesc doi prieteni, iar unul îi spune celuilalt:
-De ce ţi-ai dat demisia de la fabrica de explozibil?
-Pentru că mă plăteau prost! Ultima oară mi-au tăiat din salariu cât am stat în aer.
Invitaţie
Dragi domnişoare,
Aveţi pielea uscată? Părul rar? Aveţi probleme cu greutatea? Veniţi la noi. E întuneric, iar noi suntem beţi!