Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat ieri că de astăzi intră în vigoare măsura legislativă ce va acorda deţinuţilor 12 zile la fiecare 60 de zile executate în condiţii necorespunzătoare şi că tot astăzi vor fi eliberate şi primele persoane încarcerate.
Dacă un deţinut a stat 60 de zile în penitenciare în condiţii necorespunzătoare, atunci se considera că a executat 60 de zile plus şase plus şase, adică 72 zile, a explicat Toader, precizând că decizia se va aplica de astăzi. “Comisiile din penitenciare sunt pregătite, au făcut calculele. Mâine (n.n. – astăzi) vor intra în libertate primii deţinuţi”, a declarat ministrul Justiţiei.
Tudorel Toader a spus că există în lucru şi o lege care prevede ca o parte a pedepsei cu închisoarea – sau toată pedeapsa – poate fi executată cu supraveghere electronică.
Ministrul Justiţiei a declarat şi că “dinamica populaţiei din penitenciare din ultima vreme este una favorabilă, numărul de intrări este mai mic decât numărul de ieşiri”. “Acest cumul de măsuri ne creează convingerea că pe termen scurt vom rezolva problema din penitenciare”, a adăugat Toader. Totodată, ministrul a mai anunţat ieri dimineaţă, pe pagina sa de Facebook, că a fost finalizat proiectul de modificare a Legilor justiţiei şi că prioritară este rezolvarea condiţiilor din penitenciare. „La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată”, a explicat ministrul.