Petre Apostol

Singurul turneu de tenis de categorie International din calendarul WTA (Asociaţia mondială profesionistă de tenis feminin), BRD Bucharest Open, va debuta mâine, cu faza preliminară, în Capitală. Întrecerea este dotată cu premii de 226.750 de dolari şi se desfăşoară pe zgură roşie.
Pentru prima dată în cariera sa, jucătoarea prahoveană Ana Bogdan, aflată pe locul 115 mondial, a fost acceptată direct pe tabloul principal fără să mai fie nevoie de wild card, aşa cum s-a întâmplat la prima sa participare, în 2015. Iar sportiva din Sinaia a fost trecută şi pe afişul oficial al competiţiei, alături de celelalte jucătoare române de la turneu, prezente în Top 100, Simona Halep (locul 2 WTA), Monica Niculescu (locul 51 WTA), Sorana Cîrstea (locul 63 WTA), Irina Camelia Begu (locul 64 WTA).
De menţionat, însă, că Simona Halep, eliminată în sferturi la Wimbledon, urma să anunţe astăzi oficial dacă va participa la turneul din România, pe care l-a câştigat anul trecut, organizatorii păstrând un wild card pentru lidera tricoloră din clasamentul mondial, în cazul în care va decide să concureze.
În privinţa jucătoarei din Sinaia, aceasta se află la a doua participare pe zgura bucureşteană, la ediţia din 2015 pierzând în primul tur cu compatrioata sa, Monica Niculescu, a treia favorită a turneului, la acea dată, scor 2-6, 7-5, 2-6.
În vârstă de 24 de ani, Ana Bogdan traversează cea mai bună perioadă din cariera sa profesionistă, până acum, fiind prezentă la precedentele patru turnee de Mare Şlem, iar la Wimbledon a fost direct acceptată pe tabloul principal, ajungând, totodată, în turul secund, pe iarba londoneză egalându-şi performanţa de la US Open. Iar după ce a încheiat sezonul 2016 pe locul 118 mondial, în luna mai a acestui an a atins cea mai înaltă poziţie din clasamentul WTA, ocupând locul 105.