Nicoleta Dumitrescu

Rămas singur peste conducerea ALDE, Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat cocoş în faţa tinerei generaţii din partid când a adus vorba, recent, despre fostul camarad Daniel Constantin. Făcând pe pedantul, care ştie că la un concert de pian sau de operă cunoscătorii trebuie să-şi pună papion şi nu cravată, Tăriceanu nu s-a sfiit să-l pună pe Constantin într-un colţ stingher al iubitorilor muzicii clasice, în contextul în care eticheta pe care i-a pus-o acestuia a fost de…“manelistul politicii româneşti”.
Iar ca să nu-i fie contestată găselniţa, şeful Senatului s-a şi grăbit să spună de unde şi până unde filonul politicii s-ar potrivi, în cazul fostului copreşedinte ALDE, cu cântările lui Adi Minune sau ale altui confrate de-al acestuia din urmă.
Concret, Daniel Constantin ar face parte din categoria acelora trecuţi din partid în partid cu foarte multă uşurinţă, iar acum vrea să-şi croiască singur altă formaţiune politică, din cauza faptului că speculează teoria conform căreia un cântăreţ poate lăsa de-o parte melodiile clasice pe motiv că, dacă se cer manele, manele trebuie să cânte!
Ar fi fost de salutat teoriile şi remarcile marca Tăriceanu dacă, înainte de a vorbi pe această temă, ar fi fost şi primul care ar fi aruncat cu piatra din barca traseiştilor. Dar nu s-a întâmplat asta pentru că, firesc, ca orice lider ajuns la putere, trecutul politic este undeva tras pe dreapta, pentru a lăsa drum liber viitorului luminos.
În acest caz, însă, politica şi manelele invocate de şeful ALDE ar fi la concurenţă cu…baba şi mitraliera. De ce? Pentru că n-ar fi pentru prima dată când doi lideri, care îşi împărţeau frăţeşte un partid, se despart chiar în perioada dedicată savurării puterii.
Pe de altă parte, Constantin nu e prima, dar nu va fi nici ultima persoană care, “mirosind” din timp posibilitatea de a ocupa nişte funcţii, ţopăie din partid în partid, iar când se supără sau este scos pe tuşă, pleacă şi-şi croieşte, din rădăcini, propria formaţiune politică. Mai trist este însă faptul că de Constantini, Tăriceni, şi nu numai, a mai avut parte politica din România şi-o să mai aibă, cât timp, o dată la patru ani, vor fi alegeri locale şi parlamentare!
Cât priveşte faptul că în politică se poate cânta şi pe manele, având în vedere ultimele alegeri, Tăriceanu ştie el ce ştie! Întotdeauna politicienii, mai ales din România, au demonstrat că se pot adapta foarte uşor la realitate. Iar dovezile sunt campaniile electorale în care promisiunile sunt fără număr, iar banii cheltuiţi pe promovarea candidaţilor sunt, la fel, tot fără număr!