Ieri, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat că Ministerul Justiției susține forma inițială a proiectului de lege privind grațierea unor persoane.
„Ministerul Justiției (…) susține forma inițială a proiectului de lege. (…) Proiectul inițial al Legii grațierii, care prevede pedepse mult mai reduse față de ceea ce s-a votat ieri (n.n. – miercuri), care nu se va aplica dacă legea va fi adaptată faptelor de corupție. Proiectul acela inițial pentru Legea grațierii se va completa cu proiectul de lege privind
recursul compensator”, a declarat Tudorel Toader la intrarea în sediul Ministerului Justiției, potrivit Agerpres. El a adăugat că este posibil să se inițieze și un proiect de lege pentru reducerea limitelor liberării condiționate. „Probabil vom iniția și un proiect de lege prin care vom propune reducerea limitelor liberării condiționate, a fracțiilor acelea, iar diferența, restul de executat, să fie urmat de acea supraveghere electronică. După aceea, acțiunile de modernizare a penitenciarelor, de construcție a celor două penitenciare, de extindere a unora dintre ele, încercăm să răspundem cerințelor pe care le-a stabilit Curtea Europeană prin decizia pilot CEDO”, a spus Toader la Digi 24.
Senatorii juriști au votat miercuri un amendament prin care se grațiază persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influență.
Senatorul PMP Traian Băsescu a propus să fie grațiată luarea de mită, explicând că mulți oameni politici sunt acuzați atât de această infracțiune, cât și de cea de abuz în serviciu pentru fapte săvârșite în campanii electorale, „când toate partidele s-au finanțat ilegal”.