Simbol al fotbalului ploieştean, Mircea Dridea împlineşte astăzi 80 de ani!
Dintre aceştia, 65 a fost în fotbal – jucător, doar la Petrolul, unde a ajuns de la 15 ani, ca junior, a debutat în 1956, la prima echipă, jucând până în 1971, apoi a fost antrenor, preşedinte, a antrenat şi în trei ţări străine, iar acum trăieşte „cea mai importantă provocare”: este membru fondator al clubului care continuă tradiţia petrolistă.
A lucrat în Federaţie, la Comisia de Disciplină, a fost şi observator federal, nu scapă niciun meci, încă „învaţă” din fotbal, se adaptează vremurilor de acum. „M-am implicat în acest proiect, Petrolul 52, şi marea realizare a fost vara trecută, când numele nu a dispărut, după falimentul fostei societăţi. Cei 7.000 de oameni din tribune, la primul meci din judeţ, au reprezentat una dintre marile mele bucurii. Mi-aş dori ca la 80 de ani să primesc cadou liniştea şi viitorul acestui nume! De fapt, sper să mai văd un meci în
Liga I al echipei, să vin la stadion liniştit că va exista ziua de mâine, că povestea aceasta va continua. Pentru mine fotbalul a însemnat totul, înseamnă totul, mă confund cu acest nume – Petrolul – nu ştiu ce ar fi fost viaţa mea fără el !”.
Mândria personală a carierei – cuvintele lui Eusebio
Activitatea de fotbalist a lui Mircea Dridea, sintetizată în cifre şi trofee este una remarcabilă: 3 titluri în echipa campioană în 1958, 1959 și 1966, o cupă a României în 1963, aproape 300 de meciuri în tricoul galben-albastru şi puţin sub 150 de goluri marcate!
Mircea Dridea a evoluat şi pentru Naţionala României, unde a avut, în tricoul primei reprezentative, 18 prezenţe, marcând de 8 ori, inclusiv împotriva Franţei, pe Parc de Princess. A jucat şi împotriva Italiei, a Germaniei, a Poloniei, a Urguayului, a Elveţiei, a Turciei şi o „dublă” contra Portugaliei, meciul de la Bucureşti, din 1965, scor 2-0 pentru „tricolori” fiind una dintre amintirile de referinţă ale carierei, alături de victoria cu Liverpool, din Cupa Campionilor Europeni, de la Ploieşti, din 1966. „Fiecare fotbalist are anumite amintiri de suflet, pentru mine foarte importantă a fost aceea că, în programul meciului de la Londra, cu Liverpool, eram caracterizat chiar de marele Eusebio, adversar în meciul cu Portugalia. Se scria acolo că am fost considerat „omul meciului” de către Eusebio, în jocul disputat împotriva lusitanilor”!
Salariu returnat ambasadei, în Maroc!
Dacă „CV”-ul de jucător al lui Mircea Dridea este „dedicat” Petrolului, cariera de antrenor a „seniorului” cuprinde şi experienţe inedite, peste hotare, în Maroc, Egipt sau Tunisia. Prima dintre ele, în 1983, când Dridea a antrenat pe FAR Rabat – „detaşat de către Federaţia Română de Fotbal, în baza unui protocol semnat între Ministerele de Externe, de la noi şi din Maroc”. Dridea spune că a acceptat să plece în Maroc „din curiozitate, ca să cunosc lumea”, partea financiară reprezentând o poveste greu de înţeles acum. „Aveam salariu 1800 de dolari, dar câştigam efectiv doar 12 dolari pe zi, undeva la 360 pe lună. Restul, luam de la club, apoi mă duceam şi îi depuneam la ambasada noastră, primeam chitanţă că am depus respectivii bani, pentru că aşa erau regulile PCR-ului. 
Şi familia primea salariu în ţară, ca şi cum lucram acasă, nu în Africa. Orice abatere de la această regulă echivala cu o mare problemă. Aveam noroc cu studiile superioare, că luam 12 dolari pe zi, cei care nu aveau aşa ceva luau doar 10. De abia după Revoluţie, când am fost în Egipt, la Alexandria şi în Tunisia, la Olimpique Medenine – 1997, am putut să aduc acasă toţi banii – câştigam undeva la 2500 de dolari lunar. Am trimis bani acasă, soţiei, prin marinari români de pe vapoare” – îşi aminteşte Dridea, experienţa din Tunisia fiind ultima a carierei, ca antrenor, după care acesta a făcut parte din Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal.
Interesant este că, în România, ultima echipă antrenată a fost Metalul Filipeştii de Pădure, cu care a promovat în Liga a III-a, în sezonul 1995-1996, câştigând barajul cu Foresta Nehoiu.
Prietenia cu Mircea Ionescu Quintus
Cariera de fotbalist, mai ales la un asemenea nivel, aduce mulţi prieteni, prietenii, de-a lungul anilor, 
Mircea Dridea avându-i alături,
de exemplu, la meciul de retragere, în octombrie 1971, pe Oblemenco, Florea Dumitrache, Pavlovici, precum şi colegii de la Petrolul. Foştii colegi de echipă, rămaşi în viaţă, îi sunt şi astăzi aproape, în fiecare luni, „seniorii petrolişti” întâlnindu-se în oraş… Cel mai important prieten i-a fost însă Mircea Ionescu Quintus – cel care, recent a împlinit 100 de ani, Mircea Dridea fiind naşul copilului acestuia, în timp ce Quintus a devenit şi el, ulterior, naş în familia Dridea, botezând doi dintre nepoţii lui Dridea I!
Candidat la maestru de şah şi statistician la ITAU!
A doua pasiune sportivă a lui Mircea Dridea a fost şahul, unde a ajuns chiar la titlul de „candidat la maestru”, una dintre glumele preferate ale acestuia, în concedii, fiind aceea de a juca împotriva prietenilor… legat la ochi! Desigur, învingându-i, cel care este de profesie inginer fiind un tip căruia „i-a plăcut cartea, în general”… 
Cum „vremurile” erau diferite de cele de astăzi, fotbaliştii fiind nevoiţi să fie şi angajaţi, Mircea Dridea păstrează şi amintirea primului serviciu – 3 luni de zile fiind încadrat de către Ulrich – preşedintele clubului petrolist de atunci drept… statistician la ITAU! Ulrich i-a fost aproape întreaga viaţă, Mircea Dridea păstrând ca amintire ultima poză făcută cu acesta, alături de alţi colegi, în anul 2005, cu puţin înainte ca fostul său mentor să moară. Petre Dragomir, Cristache, Costică Moldoveanu, Dincuţă, Minea (contabilul clubului în perioada anilor 66), Virgil Dridea, Fronea, Neiczţescu, Iuhasz şi Mihai Mocanu au făcut poza eveniment din 2005, mulţi dintre aceştia trecând apoi în „lumea celor drepţi”, Dridea păstrând atent toate fotografiile dragi lui, cu foştii colegi, pe care nu i-a uitat niciodată.
Îşi aminteşte şi data naşterii, la majoritatea dintre ei, şi pe cea a deceselor, unde este cazul, inclusiv unde era, ce făcea, când s-a întâmplat un anumit lucru! Memoria, inteligenţa, voinţa, corenţa gândurilor şi a cuvintelor, 100%, nu „trădează” deloc vârsta…
Petrolul şi familia
„Doamna Dridea” este un personaj foarte important al carierei lui Mircea Dridea. Căsătorit la vârsta de 25 de ani cu Mihaela Popescu – fata colonelului Gheorghe Popescu (activa la Steaua, viitor selecţioner al Naţionalei României), sportivă şi ea – campioană la săritura în înălţime, în tinereţe. Recunoscută, mai în glumă, mai în serios drept „Şefa” de către Mircea Dridea, Mihaela Dridea i-a fost aproape, la Ploieşti, chiar dacă, prin intermediul socrului, Dridea I a fost „ofertat” de CCA – Steaua, pentru a trece la Bucureşti.
„Nu am putut trăda Petrolul, pentru tatăl meu, în primul rând. Nici acum nu îl pot abandona, nu îl pot uita, nu pot concepe viaţa mea fără acest nume. Datorez însă foarte mult familiei mele şi cred că întreaga mea viaţă, cariera mea, se datorează şi familiei, de la părinţi la soţie şi copii. Pe rând, m-au învăţat, înţeles, ajutat, sprijinit”.
