Dupa Paris, si orasul Toulouse din sud-vestul Frantei a fost scena unor incidente violente provocate de tinerii din cartierele marginase. Violentele inregistrate in ultimele doua zile intre fortele de ordine si tineri s-au soldat cu 120 de raniti in randul politistilor. La marginea capitalei franceze, situatia este tinuta sub control de aproape o mie de politisti, care au impanzit zona de nord a periferiei pariziene. Scene de violenta asemanatoare s-au petrecut si la Toulouse unde mai multi tineri au incendiat 20 de masini, iar o biblioteca a fost partial distrusa, tot de un incendiu. La periferia Parisului, opt minori au fost retinuti dupa ce au incercat sa dea foc unui autobuz furat dintr-un depou, in timp ce cativa tineri au atacat fortele de ordine cu cockteiluri Molotov, din localitatea Mureaux.
Acuzat de socialisti si ecologisti ca nu a invatat nimic din experienta violentelor de acum doi ani, guvernul francez se va intruni sub conducerea presedintelui Nicolas Sarkozy pentru analizarea crizei din ultimele trei zile. Violentele s-au declansat duminica seara in nordul Parisului, dupa ce doi adolescenti au fost accidentati mortal de o masina a politiei.














