
O sintagma cu doua greseli
Iata cum arata sintagma la care ne vom referi: „anumiti membrii CNSAS” (Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii).
Ca sa se inteleaga cat de defectuoasa este aceasta exprimare, vom formula intentionat o constructie sintactica asemanatoare (adica avand tot doua greseli): „anumiti studentii Facultatea de Drept”.
Construite corect, cele doua sintagme trebuie sa se prezinte in formele urmatoare: „anumiti membri (asadar, cu un „i”, ci nu cu doi „i”) ai CNSAS”; „anumiti studenti ai Facultatii de Drept”.
Alte sintagme eronate, dar avand alt fel de greseala: „proba de aruncarea greutatii”; „manual de istoria Romaniei”.
Sunt corecte formularile „proba de aruncare a greutatii”; si „manual de istorie a Romaniei”. Substantivele „aruncare” si „istorie” apar in forme articulate in exemple ca acestea: „Aruncarea greutatii este o proba dificila” si „Istoria Romaniei le place elevilor”.
Eroare asemanatoare contine si propozitia urmatoare: „Trupele israeliene se vor retrage din sudul Libanului abia dupa sosirea, in regiune, a fortei iunternationale de mentinerea pacii”.
Rescriem aceeasi propozitie, insa in forma ei corecta: „Trupele israeliene se vor retrage din sudul Libanului abia dupa sosirea, in regiune, a fortei internationale de mentinere a pacii”.
Mentionam ca aceasta constructie sintactica nu constituie o fraza, cum ar crede unii cititori, ci este o propozitie dezvoltata pentru ca ea are doar un verb predicativ, care-i „se vor retrage”.
Mihai Stere DERDENA














