
330 milioane de lei, pentru colectarea selectiva a deseurilor
Asociatia EURECO – o organizatie neguvernamentala din Breaza, cu profil de protectia mediului – a avut initiativa lansarii unui proiect privindcolectarea selectiva a deseurilor din oras. Presedinta asociatiei – doamna Delia Florea – ne-a precizat ca a recurs la acest demers deoarece „prea multa lume arunca la intamplare tot ceea ce nu-i mai foloseste, uratind natura, mediul, si-asa vitregite de schimbarile climatice”. Proiectul respectiv a avut audienta si la Agentia pentru Protectia Mediului Prahova, care a considerat ca „se incadreaza in categoria de eligibilitate «Educatia si constientizarea publicului privind protectia mediului»” si poate dispune de finantare din partea Fondului pentru mediu.
Din discutia cu doamna Florea si dintr-un comunicat al Agentiei pentru Protectia Mediului, am retinut ca principalele obiective pe care si le propune Eureco, la Breaza, sunt, in primul rand, realizarea unei campanii de informare si educare a populatiei – prin pliante, fluturasi, afise publicitare – in vederea colectarii selective a deseurilor din localitate; in al doilea rand, dar la fel de importante, sunt crearea, implementarea si monitorizarea unui sistem de colectare selectiva a deseurilor din oras.
Intentiile presedintei Eureco sunt sprijinite si de Primaria Breaza, care, dupa cum ne declara Florentin Marin – inspector de mediu – „va acorda facilitati pentru operatorii de salubritate, in vederea amplasarii containerelor specifice pe domeniul public si va sustine amplasarea acestora astfel incat localnicii sa fie antrenati la gospodarirea orasului”. In acelasi scop…demonstrativ, Eureco va recurge si la distribuirea, in centrul orasului – considerata zona pilot – a unor saci personalizati destinati colectarii sticlelor de plastic (PET-uri) si a hartiei. De asemenea, ni s-a precizat ca operatorii de salubritate care vor actiona sunt din Campina – Floricon Salub SA, si unul privat din Breaza.
Cum toate avizele legale necesare au fost obtinute, iar finantarea proiectului s-a si facut – Fondul de mediu virand organizatiei 295 milioane de lei, iar Eureco avand o contributie (legala, de 10% din valoarea proiectului) de 35 milioane de lei, este de asteptat ca, in Breaza, localnicii si oaspetii sa vada ca o asezare umana poate fi si curata, nu doar impestritata de hartii, sticle goale, resturi menajere, cate si mai cate…murdarii.
Leon CHIRILA














