In luna octombrie 2010, drumurile pe la tot felul de usi, amanarile de pe o zi pe alta a persoanelor care vor solicita, de la administratia judeteana, vreun document legat de urbanism vor deveni o amintire. Asigurarea a venit de la Mircea Cosma, presedintele Consiliului Judetean Prahova care, ieri, a semnat alaturi de Gabriel Sandu – ministrul Comunicatiilor, proiectul care va debirocratiza circuitul hartiilor, de la depunere pana la obtinerea avizului de urbanism sau a autorizatiei de construire. “Proiectul care a fost semnat, miercuri, la Bucuresti, si care reprezinta unul dintre cele 12 care vor fi puse in aplicare pe plan national se numeste <> – a declarat Mircea Cosma, presedintele Consiliului Judetean Prahova. Aceasta va insemna ca prin procesul de informatizare se va optimiza timpul necesar eliberarii documentatiilor de urbanism de catre administratia judeteana. Mai exact, se vor reduce timpii pentru pregatirea, intocmirea si eliberarea acestor documente. Acum, eliberarea certificatului de urbanism dureaza 30 de zile, fiind necesare 27 de avize. Dupa 15 luni de la data semnarii contractului, care a fost astazi (n.n. ieri) – perioada in care este inclusa si organizarea licitatiei pentru desemnarea firmei care va pune in aplicare acest proiect – persoana care a solicitat de la administratia judeteana un document legat de urbanism va putea sa-l ridice personal, sau in sistem online, in termen de 10 zile“.
Valoarea proiectului este de 5.236.000 lei, din care, fonduri nerambursabile – 4.398.000 lei.
N.DUMITRESCU